Confesiune #71 August 11, 2011

Oficial, ma declar incapabila de a mai simti. Fluturasii sunt in stomacul alteia, mainile nu mai transpira, inima bate regulat. Daca toate cele trei ar reusi sa gaseasca calea catre mine, ar fi perfect. Insa nu o fac. Sunt intr-o moarte emotionala si nu am nici cea mai mica idee cum as putea sa revin “la viata”. Nici nu stiu daca vreau sa fac treaba asta. Stau insa si ma minunez de zidul gros din jurul inimii. Stiu ca l-am ridicat, nu m-am jucat! Am pus si un semn mare, cu “nu deranjati” si gata treaba!

Pacat. Nu pot sa imi deschid inima in fata unuia care ar merita treaba asta. De o mie de ori. In loc sa simt fluturasi, flutur mana dreapta, in semn de “la revedere” si ma fac nevazuta. Intorc spatele si ma intreb oare cum naiba se mai simte. Si daca o sa mai aflu vreodata.

De ce? (11) August 9, 2011

De ce, in vacante, se numara din 2 in 2?

Dupa o saptamana intreaga in care am crezut ca o sa imi smulg parul din cap, dat fiind numarul mare de cupluri pe care il vedeam (stanga, dreapta, sus, jos, diagonala), am ajuns la concluzia ca nu mai este deloc “la moda” sa te duci in vacanta cu prietenii. Nu! Daca nu il ai pe iubit langa tine, sa te ajute sa iti intinzi crema pe spate sau sa iti dea sa manance, degeaba ai plecat de acasa.
Si, imaginati-va ca in marea de cupluri, se aflau 3 fete, care observau atente cum barbatii nu mai exista. Ce vroia iubi, aia se facea. Niciun minut mai devreme, niciun minut mai tarziu. Si te intrebi oare cate minciuni va spune respectivul, acasa, prietenilor lui. Ca doar nu o sa se mandreasca cu faptul ca a trebuit sa ii ceara voie iubitei sa incerce apa, iar aceasta l-a refuzat si a trebuit sa astepte, cuminte, momentul in care si aceasta era cuprinsa de aceeasi dorinta.

Toti numara din 2 in 2. Eu din 3 in 3. Aici, castig.

Nisip purtat de vant. Inapoi acasa

Clatite cu ciocolata. Stuf. Plaja. Mare. Cort. Bere. Sac de dormit. Apa rece. Temperaturi scazute. Francezi atragatori. Vodka. Daca mi-ar fi spus cineva ca la finalul celor 8 zile mi-as fi dorit sa mai raman inca pe atat, i-as fi ras in nas. Cum? Sa nu-mi fie mie dor de o saltea sau de apa calda? Uite ca nu-mi era. Imi place sa cred ca am invatat sa las la o parte micile detalii si sa ma bucur de imaginea de ansamblu. Iar cea din urma poate sa fie descrisa folosind un singur cuvant: GENIALA! A fost, de departe, cea mai frumoasa vacanta din viata mea. As repeta-o inca o data. Si inca o data. Si inca o data.
Am fost pentru a doua oara in Vama, insa m-am indragostit iremediabil de ea.Iar de oamenii din jurul meu, pentru a o suta oara. Mi-am dat seama ca m-am plans degeaba. Am tot ceea ce imi doresc, la o singura intindere de mana. Si, mult timp de acum inainte, am multe amintiri frumoase, care ma vor ajuta sa trec peste ceea ce viata imi are de oferit.
Ceva de retinut: prietenii trebuie sa vina mereu inaintea iubitilor. Nu exista exceptii de la regula. Pentru ca in timp ce aceia din urma vin si pleaca, primii vor fi intotdeauna caracterizati de stabilitate. Ori, cel putin, de mai multa stabilitate decat iubitii.

La revedere si la gara! July 30, 2011

Plec. In Vama. Cu cortul. Sper, ca dupa o saptamana intreaga petrecuta in aer liber, sa nu imi doresc sa ma intorc alergand spre casa (asta ar fi un fel de culme a disperarii pentru mine, avand in vedere ca eu nu pot sa alerg mai mult de 10 metri fara sa obosesc groaznic de tare si sa am nevoie de cel putin 10 minute pentru a-mi regla respiratia). O sa fie o experienta interesanta. Cel putin. Imaginati-va ca eu sunt genul ala de persoana care atunci cand pleaca in vacanta, pe langa tonele de bagaje pe care le aduce cu sine, mai stramba si din nas daca baia iti permite sa faci 4 lucruri deodata. Am vaga senzatie ca o sa duc dorul unei astfel de bai. Dar nu vreau sa imi mai pese. Ma duc cu oamenii pe care ii iubesc si alaturi de care stiu ca nu am cum sa nu rad din toata inima. Cort? Tantari? Dus comun? Trezit la cel mai mic zgomot? Detalii. Privesc imaginea de ansamblu si ma asteapta o saptamana plina de cine trebuie. Asadar, daca vedeti la mare o tipa in ochii careia se citeste un pic de disperare (dar un pic de tot), sa stiti ca eu sunt aceea.

Dupa Vama, revin aici, activa. Am facut o pauza, caci devenisem mult prea pesimista si, desi nu sunt eu tocmai omul cel mai optimist din lume, prea o dadusem in cealalta extrema, de parca ar fi existat doar alb si negru. Atat si nimic mai mult. Nu sunt multe de spus. Relatia cu A se duce la mama naibii pe masura ce trece timpul, dar nu imi pasa.

Mneah July 23, 2011

Cand e prea cald, ne promitem ca in decembrie nu ne vom mai plange de gerul crunt care ne va intampina la iesirea din casa. La fel si cu viata. Cand ne merge prost, ne promitem ca data urmatoare vom zambi mai mult si ne vom bucura mai tare de timpul liber pe care nu am stiut sa il folosim, ba chiar l-am asociat cu plictisul.
Sub pretextul ca “suntem oameni”, o sa continuam sa spunem prostii si sa nu fim niciodata multumiti pe deplin. Intotdeauna o sa fie prea X si o sa vrem sa fie Y.
Caut cu disperare butonul de pauza de la viata. Ca merge prea repede, iar in ciuda taliei mele subtiri, nu reusesc sa tin pasul cu ea. Totul se schimba, de la oameni la situatii. Iar intrebarile mele au ramas in continuare fara raspunsuri. Dar nu mai vreau sa ma plang. Profit, atat cat pot, de perioada asta de lenevit. Am mai multe griji decat aveam acum 1 luna, dar infinit mai putine decat o sa am peste 1 an. Am decis sa nu ma mai lamentez. Pana la urma, ce rezolv?
Schimb prefixul in curand. Sa fie asta un semn de maturitate? Mneah, pe cine pacalesc eu?
“Tot copil o sa fii, S!”, imi sopteste o voce, in spate. Aprob. Una este sa iti stabilesti anumite teluri, iar alta este sa le atingi. Momentan, vorbesc mult si nu pot sa nu ma abtin de la a ma plange de vremea sufocanta si de la a avea fantezii cu iarna.

Beta July 8, 2011

Oamenii se iubesc. Apoi se despart. Din procesul asta vicios nu scapa nimeni si nimic. Nicio prietenie nu se afla sub protectia lui “intotdeauna”. De relatii, sa nu mai spun. Urcam pe munte si apoi ne rostogolim la baza lui, eventual ne intoarcem spatele si pornim in directii diferite. Nu ai garantia ca cel de astazi va fi si cel de maine. Suntem intr-o continua schimbare, atat noi, cat si cei din jur. Si, atat de inconstanti cum suntem, putem oricand sa ne bazam pe faptul ca oamenii se iubesc, iar mai apoi se despart.
M-am saturat sa vad cum toate relatiile din jurul meu cum se duc la mama naibii. Si nu se mai intorc. Parca e din ce in ce mai greu sa crezi. Nu doar in iubire, ci si in promisiuni, viitor sau bine. Nu se mai pune pret pe nimic, ca pana la urma vine sezonul reducerilor si atunci se cumpara toate. Vrei sau nu, vei primi cuvinte mari, la pret redus, pentru ca mai apoi sa observi ca au expirat prea repede.

Privesc in viitor. Vad negru. Ce rochie de printesa?

Da, da, da, daaaa July 5, 2011

Sunt expresiva. Prea expresiva. Enervant de expresiva, chiar. Trebuie sa lucrez la capitolul asta, desi parca vad ca voi esua lamentabil, la fel cum am facut si cu micul meu experiment “hai sa nu mai fiu atat de sincera, ca ranesc sentimentele oamenilor”. Nu stiu daca v-am spus, dar mi-am pierdut filtrul. Spun ceea ce gandesc, fara sa imi pese de consecinte, sub pretextul ca m-am saturat de ipocrizie si de zambete tampe si false. Nu stiu cum am ajuns la asta. Pornisem de la expresivitate, parca (dau repede un ochi la primele randuri).

In ultimul timp, tot aud de nunti si de suflete pereche. Atunci incepe un intreg proces, groaznic de dureros. In loc sa spun “bullshit”, incep prin a-mi musca limba si a da din cap. Stiti si voi, genul ala de gest care se poate observa de la o mila departare ca este fals. Ai crede ca persoana care poarta respectivul dialog cu mine, isi da seama, dar exista cazuri rare in care nu. Si urmeaza o eternitate pentru mine, una plina de “iubire vesnica” si “sentimentul maret al dragostei”. Cand imi este ceruta parerea, lucrurile se schimba, bineinteles. V-am spus, mi-am pierdut pe undeva, candva, filtrul si spun direct ceea ce gandesc, asta spre disperarea multora. Pot sa tai elanul cuiva in doar cateva secunde, cu o fata dreapta si sictirita.

De ce? (10)

De ce le cautam scuze astora care au picat bacalaureatul?

In opinia mea, cei care nu au fost capabili sa ia nota de trecere la romana, istorie, geografie sau biologie, au ca unica scuza prostia. Sa fim seriosi, subiectele au fost mai mult decat decente. Primeai puncte pentru lucruri banale si daca te chinuiai putin, din banal in banal, faceai nota 5. Idiotii astia de la televizor dau vina pe Traian Basescu. Penibil! Mi se face din ce in ce mai scarba de tara asta.
Aia de la minister sunt niste idioti, desigur, pentru ca au folosit doar italic atunci cand au scris “text dramatic”. Idiotii naibii, nu puteau sa scrie asta cu 32? Cum era sa vada elevul? Va spun eu, astia care au picat stiau totul, doar au fost indusi in eroare. Si, daca e sa ma pun in locul lor, sa stiti ca ajung sa ii inteleg. Totul a fost impotriva lor: vremea, camerele de supraveghere, presiunea atmosferica. Cum ar mai fi putut ei sa functioneze cum trebuie?

Tragic. Ne ducem la naiba. Usor, dar sigur. Si doar din vina lui Traian Basescu.

Sa vorbim. Sa ne aflam in treaba

Unii cred ca experienta anterioara, statutul sau varsta constituie un argument valid pentru a-si da cu parerea in orice domeniu, insa in special in cel etichetat drept “viata altora”. De aproape doua luni, mi se doreste binele si, drept urmare, sunt sfatuita si din stanga si din dreapta. Toti stiu cum ar trebui sa ma comport, la ce gesturi ar trebui sa ma limitez, cat anume sa ma implic, ce distanta ar trebui sa pastrez. Toti, dar absolut toti, se pricep de minune la a-mi conduce viata, ca au vazut ei ce repede pot sa ajung in fund si plangand. Nu am cerut niciodata sfatul nimanui. Exceptie o face F, care imi stie toate temerile si, in consecinta, toate problemele. Ceilalti isi racesc gura si isi dau cu presupusul.

“Dar vad ca astazi nu vorbesti foarte mult. Te-ai certat cu A?”

“Pana la urma se duce cu aia la mare? Pf, e clar!”

“Tu te-ai intalnit ieri cu V pentru ca inca mai ai sentimente pentru el, nu e asa?”

“Lasa, ca stiu eu ca o sa te impaci cu V. Unii oameni sunt pur si simplu facuti sa fie impreuna, iar voi doi faceti parte din categoria aia. Zau daca pot sa mi te imaginez cu un altul mai potrivit!”

Bai, si am tot dat din cap in ultimele luni, ca am zis ca poate se prind si ei ca nu dau doi bani pe sfaturile lor. Dar observ ca lumea confunda bunul-simt cu orice altceva in afara de el.

Confesiune #70 June 27, 2011

Mi se face pofta de bere, motiv pentru care vor exista nopti ca cea de ieri, in care te voi suna si iti voi spune sa cobori, ca vreau sa savuram una impreuna.
Imi place fotbalul si o sa stiu mereu ce antrenor a semnat cu X echipa sau scorul final al meciului de aseara. Nu e ciudat. Chiar daca sunt fata, pot sa fiu pasionata de asa ceva.
Nu imi plac cliseele. Asadar, prin extensie, nu imi plac gesturile romantice absurde. Nu vreau buchete imense de flori, nici ursuleti de plus. Surprinde-ma, altfel ma vei vedea dandu-mi ochii peste cap.
Par timida la inceput. Nu sunt. Doar lasa-ma sa ma obisnuiesc cu tine.
Ma inrosesc. Mai precis, devin subit grena atunci cand ma iei in brate sau cand decizi sa faci o calatorie in ochii mei. Nu ma ajuti daca scoti treaba asta in evidenta.
Mananc. Mult. La orice ora. Nu pomeni un nume de mancare, caci ma voi gandi constant la el si mi-l voi cumpara cu prima ocazie.
Sunt geloasa pe fosta ta prietena. Nu ascund asta, pentru ca as fi ipocrita si as crea un antecedent. De ce sa ma ascund dupa deget si sa ma prefac ca sunt complet de acord cu comportamentul ei fata de tine?