Chillin’

In clasa I imi scriam in fiecare zi, iar atunci cand nu o faceam, reuseam cumva sa o pacalesc pe mama sa imi faca randurile cu bastonase si cu liniute, care nu imi placeau de niciun fel si din cauza carora am fugit de la gradinita [poveste lunga de tot].
Candva eram plina de ambitie. Aveam lectiile pregatite, temele toate, stiam raspunsurile si nu imi era teama ca nu voi lua nota de trecere in vreun test. O, nu! Nota 9 insemna insasi tragedia. Nu stiu cum, nu stiu cand, nu stiu de ce, dar fata de atunci a palit si i-a luat locul o alta pe care probabil ca as fi renegat-o in trecut. Am obosit. Si zau daca ii inteleg pe aceia care dupa 12 ani de tocit inca mai reusesc sa faca asta si in facultate. Unde mai intra? Cum de mai intra?
Desigur ca nu am nicio scuza pentru faptul ca am inca o gramada de proiecte pe care am preferat sa le tot aman de pe o zi pe alta. Ce ma sperie pe mine este ca nu imi pasa. Daca in trecut abia daca inchideam un ochi noaptea gandindu-ma ca nu am tema facuta ori gandindu-ma la cine stie ce test urma sa dau, in prezent adorm foarte bine cu ditamai sesiunea in usa. Mi-e dor de cea care eram acum cativa ani, insa as vrea-o inapoi doar pentru urmatoarele doua saptamani, pana cand termin cu examenele.

Pacat insa ca nu mai sunt demult cea care se temea atat de tare sa nu primeasca vreo lucrare din liniute si din bastonase, incat sa isi ia frumos rucsacul si sa plece spre casa in botosei.