“In some ways, betrayal is inevitable. When our bodies betray us, surgery is often the key to recovery. When we betray each other, the path to recovery is less clear. We do whatever it takes to rebuild the trust that was lost. And then there are some wounds, some betrayals that are so deep, so profound that there is no way to repair what was lost. And when that happens, there’s nothing left to do but wait.”
[Grey’s Anatomy]
Iti faci, cu chiu cu vai, curaj sa ii spui ca o placi. Urmeaza primele saptamani specifice oricarui inceput, in care inima iti bate tare atunci cand o vezi, mana iti transpira si simti fluturasii cum lovesc in stomac. Fara sa vrei iti faci planuri care o includ si pe ea, insa nu indraznesti sa le dai glas, caci ai speria fata si ai muncit prea mult pentru a ajunge in stadiul respectiv. Atunci cand cineva te intreaba de cat timp sunteti impreuna, spui pe nerasuflate numarul de saptamani, de zile si chiar de ore. Ai grija sa o surprinzi mereu cu cate un cadou, nu uiti sa o complimentezi si observi imediat o tunsoare noua. O asculti, incerci sa nu o superi, o pui pe primul loc pe lista prioritatilor si posezi un zambet larg in momentul in care iti trimite vreun mesaj.
Iar apoi stai si te intrebi de unde si-a dat seama ca relatia a inceput sa scartaie. Cand ii spui ca ar fi bine ca de Craciun sa nu va mai oferiti cadouri, caci aveti dragostea si ea este suficienta, cand vede ca subit conversatiile voastre s-au transformat in telegrame, cand nu te mai sinchisesti sa o intrebi cum se simte, poate nu ar trebui sa te mai mire ca a avut ea o presimtire legata de viitor.
De ce nu poate o relatie sa fie mereu ca la inceput?
“Change; we don’t like it, we fear it, but we can’t stop it from coming. We either adapt to change, or we get left behind. And it hurts to grow, anybody who tells you it doesn’t is lying. But here’s the truth: The more things change, the more they stay the same. And sometimes, oh, sometimes change is good. Sometimes, change is everything.”
[Grey’s Anatomy]
Deseori dam dovada de naivitate, crezand ca detinem controlul asupra tuturor lucrurilor care ni se intampla. Ne imaginam puternici, pregatiti psihic pentru orice, iar atunci cand viata ne loveste, nu stim de ce anume sa fim mai uimiti: de naivitatea noastra ori de palma primita. Am decis sa intorc obrazul, pentru ca asa este frumos si corect. Trebuie insa cu orice pret sa imi fac ordine in viata, sa imi dau seama pe ce drum mi-as dori sa merg, ce cale as vrea sa aleg, caci nu mai pot stagna pe cea pe care sunt in acest moment. De ce? Pentru ca nu ma duce nicaieri.
Vorbeam zilele trecute cu o prietena, cand mi-am dat seama de faptul ca nu am nici cea mai mica idee in privinta viitorului meu. In timp ce multi dintre oamenii pe care ii cunosc stiu exact ceea ce isi doresc, eu prefer sa ma eschivez ori de cate ori sunt intrebata: “Si, ce vrei sa faci dupa ce termini facultatea?“. Vreau sa calatoresc, sa dorm si sa imi retraiesc copilaria, lucruri care nu se potrivesc deloc cu concepte precum “responsabilitate” ori “maturitate“. Sa nu mai spun ca unele dintre ele nu se potrivesc nici macar cu realitatea!
Daca acum cateva luni eram intrebata unde ma vad peste 10 ani, stiam ce sa raspund. Si nu, nu aruncam cu planuri in stanga si in dreapta doar de dragul de a-mi auzi vocea! Credeam cu tarie ca sunt pe drumul cel bun, ca viata nu imi poate oferi surprize si ca nu ma poate schimba. Ce naiva!
Petit Beure 