Astazi este majoratul lui A. Mai tii minte cat am vorbit despre petrecerea lui? Acum nu fac altceva decat sa ma gandesc ca te vei simti bine cu o alta, atunci cand trebuia sa fiu eu acolo. Si ce ma doare cel mai tare este ca nu pot face nimic pentru a opri asta. “Distractie placuta”, spuse ea cu jumatate de gura. Sau chiar cu un sfert.
In iarna trebuia sa fac o vizita liceului meu “iubit sub cer de Bucuresti” (asta ca sa citez din celebrul imn al acestuia, la care am tot fost ascultata vreme de patru ani). Programul insa nu mi-a permis una ca asta, asa ca am tot amant momentul cu pricina. Pana astazi. Totul a fost crunt. Daca stiam cat de tare ma va afecta asta, zau ca nu o faceam! Nu mi-am imaginat cat de multe amintiri vor iesi la suprafata, cate ganduri voi avea si mai ales cu ce stare voi pleca spre casa.
Dumnezeule, am senzatia ca nu o sa mai ies niciodata din starea asta de rahat pe care o simt. Mie chiar imi placea liceul meu! Era deosebit, nu semana cu o scoala generala. Acum ma uit la el si il vad doar pe V. Si subit nu imi mai place. Nu ma mai simt mandra ca l-am terminat sau ca mi-am facut prieteni in el, ci simt cum ceva din interiorul meu se rupe. Nu s-a schimbat nimic in liceu. Am vaga senzatie ca nici macar nu s-a zugravit, dar asta nu am sa stiu niciodata. Asadar, amintirile mele au ramas nealterate. Super!
Astazi mi-am propus sa nu mai calc in liceu decat la reuniunea de 10 ani. Atat si nimic mai mult! Am sa fiu subit racita atunci cand restul colegilor vor dori sa isi revada diriginta, voi fi plecata din oras sau chiar din tara in cazul in care voi mai fi pusa fata in fata cu “oportunitatea” de a-mi vizita trecutul. Desigur ca exista si cireasa de pe tort. Se putea sa nu il vad jucand fotbal pe sintetic? Nu, nu se putea. Pentru ca atunci cand iti este rau, afli ca iti poate fi si mai rau.
Iar eu sunt acum extrem de rau.
Petit Beure 