Mi-e teama de singuratate. Nu vreau sa fiu acea vecina enervanta, care bate in teava la cel mai mic zgomot si care priveste pe fereastra in fiecare zi, judecand din priviri pe aceia care au o viata activa. Ma simt capabila sa trec peste toate, mai usor ori mai greu, insa nu cred ca as suporta singuratatea.
“De ce ti-e frica, nu scapi” sper sa nu se potriveasca in acest context. Vreau sa am o familie mare, fericita, care sa ma viziteze des. Nu vreau sa fiu singura. Si mi-e teama ca am sa fiu, ca nu am sa am pe nimeni. Nu vreau pisici. Si nici caini.
Confesiune #21 February 20, 2011
Mi-e dor

Liniutele si bastonasele. Casetele. Fotbalul. Tenisul de picior. Basmele. Corcodusele. Elasticul. Temele de vacanta. Incapacitatea de a sta treaza mai mult de ora 23. Oana. Noptile petrecute in fata casei bunicilor. Melodiile in limba romana. Diversitatea. Doar 10 minute nationale. Paint. Uniforma. Scoala generala. Fluturasii in stomac. Sala 2. Orele de dirigentie. Somnul de pranz. Trezitul de dimineata. Concertele. Poeziile. Compunerile. Bicicleta. Inocenta. Gramada de carti de pe noptiera pe care o citeam in fiecare vara. Coregrafia. Leapsa. Mancarea bunicii. Solitaire. Credinta in Mos Craciun. Capacitatea. Profesoara de matematica. Noptile de vara in care visam la un viitor cu totul diferit fata de realitatea prezenta. Pokemon. Barbie. Walkman. Clamele. Nepasarea. Fructele. Legumele. Meniurile. Dan Negru. Umorul de calitate. Sarbatorile cu semnificatii. Radio-ul. Desenele. Caricaturile. Scenetele. Sentimentul de apartenenta. Dorinta de a creste si de a fi ascultat. Happy Meal. Tragedia ce se producea in momentul in care luam nota 8. Vecinul de la etajul doi. Pisoii din garaj. Coarda. Inghetata de la doamna Petra. Painea de la Iosif. Duca. Danciu. Rebelii.
Nu spun ca era mai usor, insa era mai simplu atunci. Mi-e atat de dor de trecut!
Confesiune #20
Ugh, am decis ca incepand de astazi sa nu mai tin cu nicio echipa din campionatul nostru exceptional [da, din parti]. Dinamo? Steaua? Rapid? Nu mai bine niciuna? Nu mai bine ma uit relaxata pe TVR1 la competitiile internationale, acolo unde imi pot clati ochii cu meciuri exceptionale si cu jucatori talentati [si pe alocuri foarte atragatori]? Las toata pasiunea pentru fotbal in copilarie, in perioada in care plangeam cand echipa favorita pierdea. Deseori aveam impresia ca sufar mai tare decat unii dintre jucatori. Ei pierdeau bani frumosi, eu pierdeam ce? Aceasta este o intrebare pe care o am la categoria “fara raspuns”.
Teorii existentiale & altele
Din moment ce eu imi incalc singura promisiunile pe care mi le fac, nu imi dau seama de ce am pretentia ca cei din jur sa nu imi imite modelul. Ma dezamagesc pe mine si parca tot mai furioasa sunt atunci cand altii fac acelasi lucru. Cu ce drept? Cer, insa nu ofer nimic. Trebuie sa incep mai intai cu mine si abia apoi sa pun conditii si sa am dreptul de a pune la zid gesturile persoanelor din jurul meu. Le cer altora sa isi dea seama ce anume doresc de la viata, insa eu stau si ma uit fie in stanga, fie in dreapta, inca nehotarata incotro sa o iau. Le spun altora ca trebuie sa uite si sa ierte, insa eu rareori traiesc in prezent si reusesc sa nu reprosez. Sunt ipocrita.
Trecand peste criza mea existentiala de duminica, va anunt ca am fost la Stand Up Comedy noaptea trecuta, pentru prima data. Si sper eu ca nu pentru ultima, din moment ce a fost neasteptat de amuzant. Daca din intamplare va aflati in Bucuresti, va sfatuiesc sa mergeti in Club 99 si sa radeti din toata inima. Baietii aproape ca au fost la fel de amuzanti ca si mine [nu cred ca v-am spus asta pana acum, dar am senzatia ca uneori fac niste glume senzationale, la care din pacate rad doar eu si cu F].
Maine incepe scoala. Din nou. Am de citit, am de scris si oh, o iau iar de la inceput cu trezitul de dimineata. Ura!


