Confesiune #29 March 5, 2011

Ma sperie toate pustoaicele astea de 13 ani, care stiu mai multe lucruri despre sex decat o faceam eu la varsta lor. Tin minte ca ma inroseam atunci cand auzeam o injuratura mai complexa pe strada. Si ce fac ele acum? Vorbesc tare despre ultima lor partida, despre ultima lor pozitie, despre dragoste si alte concepte pe care nu le inteleg pe deplin. Si ce ma enerveaza cel mai tare? Ca le privesc cu superioritate pe acelea care la 13 ani se gandesc la liceu si invata pentru examene. Mi-e frica de momentul in care voi avea un copil. Am senzatia ca generatiile incep sa fie din ce in ce mai sarite de pe fix.

On The Floor (Lalalalalalalalalalalalalala)

Prima data cand a aparut piesa si am vazut intreg entuziasmul din jurul ei, am strambat din nas si am spus ca mie nu imi place. Nu stiu daca era o reactie impotriva turmei (eu inca nu mi-am cumparat geaca de piele pentru ca anul trecut avea toata lumea una, iar eu nu sunt “toata lumea”), insa cert este ca am ascultat-o de o gramada de ori in ultimele trei zile.
Observ ca viata este ironica din toate punctele de vedere si reuseste cumva sa ma afecteze si la capitolul “muzica”. Caracteristica s-a infiltrat in toate sertarele vietii mele, nu vad de ce nu ar face-o si acolo. Lasand lamentarile mele la o parte, va invit si pe voi sa va bucurati de piesa.

Apropo, tocmai ce a rasarit in mintea mea dorinta de a arata la fel de bine ca Jennifer Lopez, atunci cand o sa am 40 de ani. Se poate? Se poate?

 

Unchained

Astazi ma refugiez in ciocolata si in seriale, caci ma simt lipsita de vlaga si satula de conceput scenarii perfecte. Aud in stanga si in dreapta cum ca ar trebui sa renunt la a face eforturi, ca viata are modul ei de a-ti rezolva problemele. Pf, ce nu as da sa cred una ca asta! Din pacate insa, mi se pare aberant sa astepti sa pice din cer o solutie. Cand sunt lucrurile atat de usoare? Niciodata, desigur.
E luna martie. Martie! Si nu stiu voi, dar eu tot ancorata in ianuarie sunt. Tocmai de asta sunt furioasa pe mine, pentru ca imi imaginam ca dupa doua luni voi fi bine, fericita si impacata cu mine. In schimb, ma invart in cercuri si imi strang dorintele in pumni, de teama sa nu le pierd. Ma ascund de oameni, de locuri, fug de amintiri si de trecut. Fara succes. Toata treaba asta cu “o sa treaca timpul si o sa fie bine” incepe sa paleasca usor, dar sigur, in ochii mei. Alimentele si medicamentele au o data de expirare. Sentimentele de ce nu au? Ar trebui sa intre si ele in categoria “fabricat in data de X, expira in data de X”. Macar mi-ar oferi si mie siguranta ca nu voi ramane vesnic in luna ianuarie.

*I hate you and then, I love you. It’s like I want to push you off a cliff, then run to the bottom and catch you.