Cum priveam pe jumatate adormita catre ecranul televizorului, incercand sa nu adorm, ca nu aveam de unde sa stiu cand avea sa dea Dinamo ori Rapid vreun gol, m-a fulgerat o idee. Stiu, gandesc prea mult la un meci de fotbal, insa aceia dintre voi care au urmarit “marele derby” al acestei etape, probabil ca ma inteleg. Singurul lucru pe care mi-l amintesc exact este strans legat de ciocnirea dintre Roman si Rubio. Nu am tinut minte vreo faza de poarta importanta, vreo pasa sau vreo lovitura libera. Nu, nu! Eu am tinut minte momentul in care am vazut sange. Atat de plictisitor a fost!
Ei, si cum stateam eu ca o floare in varful patului, cu al meu tata scandand pentru Rapid si implicandu-se frenetic in cadrul desfasurarii meciului, mi-am dat seama ca toata nebunia asta nu este altceva decat o metafora a vietii. Avem, pe parcursul existentei noastre, ocazii nenumarate de a obtine ceea ce ne dorim. In timp ce altii se joaca cu ele, unii profita si dau gol “din prima”, desi nu sunt aceia care au posesia. In final, ocaziile, numarul de suturi, viteza si cartonasele nu se dovedesc a fi altceva decat simple numere. Ironic, ce-i drept! Nu intotdeauna castiga echipa cea mai buna, mingea este rotunda, toti pornesc cu sanse egale, iar ceea ce te deosebeste in final este modul in care ai abordat ocazia pe care ai avut-o. Degeaba lovesti cu furie o minge. Nu o sa intre doar pentru ca are viteza.
Cum spuneam, plictisitor meci!
*Pot eu sa il examinez pe Roman? 🙂
Petit Beure 