Daca acum o saptamana cineva mi-ar fi spus ca ma voi gandi la ziua de maine cu regret, probabil ca nu l-as fi crezut. M-am angajat in toata treaba asta de voluntariat mai mult cu gandul la bucata de hartie pe care o voi primi la finalul festivalului. Atat si nimic mai mult. Si, desi sunt deprivata de somn, desi am mancat extrem de putin in ultimele zile, cred ca as repeta experienta asta de o mie de ori daca as avea ocazia. Am cunoscut oameni geniali, cu care am ras din toata inima si alaturi de care am reusit sa imi transform cele cateva zile de munca, in zile de distractie.
Imi dau seama acum ca aveam nevoie de experienta asta ca de aer. Au fost zile in care V nici macar nu mi-a trecut prin minte, iar in rarele momente in care aparea, facea doar un popas scurt. Astazi ma simt impacata cu mine, lucru pe care nu l-am mai simtit de ceva timp. De senzatia asta imi era un dor teribil!
Am o gramada de idei de posturi, asta pentru ca prostia nu are margini, iar in ultimele zile am avut ocazia sa intru in contact cu diferite forme ale acesteia. Insa ochii imi pica greu si imi dau seama ca trebuie neaparat sa inchid calculatorul si sa dorm. De marti se intra din nou in rutina. Si imi pare rau.
PS: Astazi m-am facut de rusine pentru ca nu am stiut de jucaria Hopa Mitica.
Petit Beure 