Stiti cum uneori ai nevoie de un sut puternic in posterior pentru a merge inainte? Sau pentru a-ti da seama ca trebuie sa incetezi sa iti mai plangi de mila? Astazi l-am primit. Ce-i drept, ma doare putin, asta pentru ca m-a luat putin pe neasteptate si pentru ca eu, din fire, sunt destul de slaba. Vor exista vanatai, nopti in care ma voi plange din pricina durerii, dar acesta este fenomenul de vindecare. Usor, dar sigur, se vor duce ranile si voi fi capabila sa merg inainte doar cu amintirea momentului.
Nu vreau sa fiu ipocrita. Credeam ca atunci cand V imi va spune ca este intr-o alta relatie, voi fi mai puternica de atat si nu le voi multumi sfintilor ca intreaga conversatie a avut loc la telefon. A fost usor sa mimez o tuse, acolo unde nu erau decat lacrimi. Nu imi pasa cum o sa sune, insa o parte din mine isi doreste ca noua lui relatie sa fie scurta si urata. Pe cealalta, desi nu o cunosc, o invidiez si in sinea mea sper sa aiba un ochi in frunte.
Trecand peste copilarii, astazi m-am ales pe mine, in dauna lui. A fost nevoie sa treaca doua luni si un sut in fund, ca sa imi dau seama ca tin mai mult la mine decat la el. Am spus-o de multe ori, insa niciodata nu am crezut-o atat de tare: punct si de la capat.
*Dumnezeule, cat imi doresc in momentul de fata sa adorm si sa ma trezesc peste un an, avand doar o amintire a ultimelor doua luni!
Petit Beure 