Confesiune #40 April 3, 2011

Ieri m-am gandit la tine. Apoi am schimbat rapid cursul gandurilor si m-am gandit la altceva. Ciudat. Acum ceva timp era exact invers. Nu sunt naiva, stiu ca o sa mai am de tras, ca o sa mai existe momente in care o sa ma intristez, dar vindecarea pare sa mearga bine. Ranile mai sunt acolo, dar incep sa dispara. A revenit somnul, zambetul, cheful de viata si speranta. Iar eu le-am imbratisat pe toate ca pe niste vechi prietene care au fost plecate in vacanta si care acum trebuie sa imi povesteasca totul. Vreau multe detalii.

Trecut. Prezent. Viitor

Este imposibil sa traiesti doar in prezent. Oriunde intorci capul esti lovit de clisee care te indeamna sa traiesti clipa, sa lasi in spate trecutul si sa incetezi sa te mai gandesti la viitor, ca oricum nu ai de unde sa stii unde te vei afla intr-un anumit moment al vietii tale. Da, sigur. Suntem in asa fel construiti incat atunci cand privim un anumit obiect, alte o suta de imagini ne vin in minte. Cu sau fara legatura cu obiectul, ca doar suntem renumiti si pentru faptul ca sarim de la un lucru la altul in doar cateva secunde. Ca sa nu mai vorbesc de momentele in care incepem sa ne punem marea intrebare: “Cum ar fi fost daca…”.
Trecem de cealalta parte a baricadei, la viitor. Cum ai putea sa iti planifici vacantele si intalnirile, schita telurile si gandi rational, daca nu vizitandu-l? Luam in considerare consecintele? Luam. Ale cui sunt ele? Ale viitorului.
Nu traim niciodata doar in prezent. Si atunci cand o facem, petrecem prea putin timp acolo. Clipim si gata. S-a dus momentul. Nu e nimic, o sa ne amintim de el mai tarziu, cand facem o vizita trecutului.

“Oh, ce urat!”

Buna! Ce faci?
Buna! Bine, tocmai am venit de la film.
Ce tare! Cu cine ai fost?
Cu o prietena.
Oh, ce urat!

Sunt momente ca acesta in care imi doresc sa pot fi o cu totul alta persoana, capabila sa urle din toti plamanii la acela din fata ei, fara sa se gandeasca la consecinte. Dar nu, eu ii zambesc frumos respectivului, ii spun pe tonul cel mai calm ca din contra, este foarte frumos, si merg mai departe. In mintea mea insa curg imagini cu mine infingandu-mi mana in parul lui proaspat frezat.
Daca esti singur, esti automat singur si nefericit. Degeaba incerci sa le explici batutilor in cap ca nu e asa. Iar daca iesi cu o prietena, clar e penibil. Una dintre voi trebuie sa aiba o problema, ceva, altfel ce rost ar mai avea sa va intalniti? E chiar atat de greu sa iesi din cutiuta aia de preconceptii? Sau este creierul de asemenea dimensiuni incat largirea orizontului este imposibil de infaptuit? Sigur trebuie sa fie una dintre cele doua variante. Zilele trecute, un altul era uimit ca nu ma vede deloc cuprinsa de dorinta de a intra intr-o noua relatie. Nu stiu de unde socul. Ca eu ma indoiesc teribil ca am lasat vreodata senzatia de catel in calduri, care cum vede un picior (in cazul de fata, un reprezentant al sexului masculuin) sare pe el.
Eh, noi sa fim sanatosi. Si sa avem prietene bune cu care sa mergem la film.