Confesiune #43 April 8, 2011

M-am simtit razbunata de AC Milan si de Schalke 04! Scuza-ma, dar chiar a rasarit un zambet imens pe chipul meu atunci cand am aflat ca Inter si-a luat-o atat de tare, nu o data, ci de doua ori. Si nu oricum si oriunde! Asociez echipa cu tine, motiv pentru care nu o sa reusesc niciodata sa le tin pumnii in vreo competitie. Interna sau externa. Asa si cu Dinamo.
Astazi am redevenit neutra. Intr-un fel. Presimt ca am sa ma bucur ori de cate cele doua vor lua bataie, pentru ca am sa stiu ca, vreme de cateva ore, vei fi nervos si suparat si vei testa rabdarea celeilalte (sau a celorlalte, dupa cum chiar tu ai simtit nevoia sa imi recunosti, de parca m-ar fi interesat sau m-ar fi ajutat in vreun fel). Eh, trebuie sa imi gasesc si eu motive de bucurie, nu?

Cu cat urmaresc mai mult Liga Campionilor, cu atat mi se face mai mila de sarmanul nostru campionat. E jalnic! Ba nu, mai jos decat jalnic. E inexistent. Iar asta se vede in “performantele” echipei noastre nationale. Aproape ca ma pufnise rasul la ultimul meci, cand comentatorii au oferit senzatia ca jucam vreo finala a Campionatului Mondial. Ar trebui sa existe vreun regulament care sa excluda echipele patetice din orice tip de competitie. Dar ma intreb daca as mai aprecia atat de tare o echipa precum Barcelona sau Manchester United, daca nu as putea sa o compar cu Steaua sau Dinamo? Macar atat sa faca si campionatul nostru!

Hm, nu ar fi frumos daca etapa aceasta toate cele 3 puncte s-ar duce la cei de la Vaslui? 🙂

Later edit: Muahaha!

Sfat #6

Don’t waste your time on jealousy. Sometimes you’re ahead, sometimes you’re behind. The race is long and, in the end, it’s only with yourself.

Vrei sa fii sotia mea?

Nu.

Nu stiu daca sunt de vina exemplele din jurul meu. Pe cine pacalesc eu? Sigur ele sunt de vina. Mi se intampla tot mai des sa ma uit fie la ai mei, fie la altii, si sa mi se faca mila. Iar in acele secunde imi alung din minte dorinta de a purta o rochie alba si de a jura in fata lui Dumnezeu iubire vesnica pentru acela din dreapta mea. Treaba asta nu trebuie sa vina ca un soc pentru nimeni: nu cred in conceptul de “pentru totdeauna”, asta pentru ca oamenii se schimba, iar alaturi de ei si sentimentele pe care le poarta fata de o anumita persoana. Mi se pare ipocrit sa promiti marea cu sarea in fata altarului, cand nici macar nu stii la ce sa te astepti de la viata, ci doar ti-ai confectionat imaginea perfecta a ceea ce va urma.

Dar hai sa spunem ca dragostea este puternica si ca tu decizi sa intorci privirea de la aceia care divorteaza sau care se complac intr-o relatie, doar pentru ca este lunga! De ce ai nevoie de un act si de o verigheta pentru a te simti complet(a)? Nu stiu de ce ideea de “casatorie” este atat de adanc impregnata in constiinta omului de zi cu zi. El e sigur ca asta este mersul firesc al lucrurilor: relatie, casatorie, copil, imbatranit impreuna si crescut nepoti. Noroc ca exista filmele proaste care sa alimenteze credinta cu pricina, altfel nu stiu ce ne-am face cu oamenii ca mine, convinsi ca se poate sari cu usurinta peste etapa “casatorie”! Sau exista un regulament in acest sens, care sa interzica cresterea unui copil fara o dovada palpabila a iubirii dintre un el si o ea?

Confesiune #42

Nu am fost niciodata vreo fana inraita a filmelor romanesti, ba chiar din contra. Mi se pareau pe alocuri penibile si imi dadeam ochii peste cap ori de cate ori remarcam vreun cliseu uzat (comunismul, manelele). Ieri, la finalul lui “Buna! Ce faci?”, un zambet imens s-a ivit pe chipul meu. Nu aveam niciun fel de asteptare de la el, ba chiar din contra. Insa tema abordata si modul de prezentare a acesteia au reusit sa ma surprinda. Placut.
Si, pentru a nu stiu cata oara, mi s-a intarit ideea ca dragostea are o data de expirare. Oamenii doar se incapataneaza sa o foloseasca in continuare, fara sa isi dea seama ca isi fac rau doar lor insine.

Familiaritatea poate dauna grav sanatatii. Celei interioare.