Basme, filme si seriale April 11, 2011

Daca nu am avea niciun fel de asteptari, nu am mai fi dezamagiti. Nici de noi, nici de cei din jurul nostru. Cel putin, asa umbla vorba ca ar fi.

Dar ne sunt citite basme in copilarie, mergem si vizionam filme pline de clisee si urmarim seriale care fac ele ce fac si tot intr-un cliseu se transforma. Astfel apar asteptarile, barbatii perfecti, solutiile pentru orice fel de probleme, prietenia adevarata si soare de dupa furtuna. Lucruri care suna bine pe marile ecrane. Doar acolo. Si atunci, de ce nu raman numai acolo? Am strania senzatie ca si fara cele enumerate mai sus, tot am gasi o metoda prin care sa ne construim asteptarile. Stim ca ele ne ranesc, dar parca in acelasi timp ne si definesc, ca oameni. Ciudat insa cum nu ne asteptam la dezamagiri. De cele mai multe ori ne lovesc in plin si abia daca ne aud strigatul. De durere si de disperare. Atunci aratam cu degetul catre filme, seriale si basme.
De acolo am invatat noi ca exista barbatii perfecti, solutiile pentru orice fel de probleme, prietenia adevarata si soarele de dupa furtuna. Mereu sunt de vina asteptarile.

Dar cine am fi noi fara ele? Am mai avea identitate? Personalitate? Intamplari de povestit mai tarziu?

Sfat #9

Be nice to your siblings. They’re your best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.

Confesiune #45

Eu inteleg schimbarea. Dar pe aia partiala, cand decizi ca ar fi timpul sa incerci un alt stil, cand te tunzi si iti schimbi meseria, ca te-ai plictisit prea tare de cea pe care o ai. Dar nu pot, sub nicio forma, sa o inteleg pe aia totala. Stii, cand lucrurile pe care le aratai cu degetul iti devin subit simpatice, iar oamenii din jurul tau doar niste necunoscuti care degeaba incearca sa il mai caute pe acela care a fost candva. A decolat. Si are doar bilet de dus.

Tu ii faci cu mana. La fel. Aceeasi.