Dance, even if you have nowhere to do it but your living room.
Confesiune #48
In scoala generala treci cu vederea atunci cand vreun coleg se duce si il pupa in fund pe profesorul de la catedra. La liceu, deja esti obisnuit sa ai asemenea specimene in clasa si parca nici nu te mai obosesti sa iti dai ochii peste cap atunci cand respectivii tin cu orice pret sa iasa in evidenta prin lucruri absolut banale si penibile. In dobitocenia mea am crezut ca facultatea e diferita din punctul asta de vedere. Dar nu! Se pare ca bagi capul in fundul aceluia care iti preda cursul, indiferent de varsta, fara nicio jena, asteptand in zadar sa apara o steluta stralucitoare pe mijlocul fruntii.
Pacat ca de multe ori te alegi cu un semn maroniu si te chinui sa iesi de acolo. Asta se intampla atunci cand ai capul prea mare si uiti ca genul asta de comportament nu te va duce niciodata departe. Nu in ochii acelora care merita.
E fiecare pentru el. Tu iei lopatica si eu iau grebla, insa trebuie sa am mare grija, ca atunci cand ma intorc e posibil sa ma trezesc in fata unei gramezi de nisip, privind in zadar la acela care se mandreste a le fi avut, inca de la inceput, pe amandoua.
Oamenii pot fi, uneori, de tot rahatul!
C***t!
Nota catre mine: cafeaua de la Starbucks chiar isi face efectul, S!
Mereu mi-a placut ploaia. Ma linistea sunetul picaturilor. Si cred ca mi-a fost atat de dor de ea, incat am tinut neaparat sa o ascult toata noaptea! TOATA NOAPTEA! Scriu acest post la minunata ora de 05:30, dupa ce m-am intors pe toate partile si am numarat toate oile. Peste o ora se presupunea ca trebuie sa ma trezesc si mi-am spus in sine ca nu are rost sa imi mai doresc sa ma urc pe pereti. Oricum, ma cunosc prea bine si stiu ca as fi adormit cu o jumatate de ora inainte sa imi sune duioasa alarma.
Am ditamai carnatul de zi in fata mea. Damn you, Starbucks!
Petit Beure 