Understand that friends come and go, but with a precious few you should hold on.
Confesiune #49
Eu, de felul meu, nu sunt credincioasa. Cand vine vorba de Biserica si de Dumnezeu, ma comport precum un copil mic, in sensul ca imi pun multe intrebari si nu ma las deloc convinsa usor de explicatiile oferite. Nu sunt ipocrita, iar in momentele alea in care simt ca nu mai pot respira, nu impreunez mainile in fata unei icoane si nici nu incep sa rostesc una dintre rugaciunile care mi-au ramas adanc intiparite in memorie inca din copilarie.
In ultima perioada m-am gandit mult la karma. Vreau sa cred in ea. O sa sune rautacios, dar mi se pare linistitor ca tu sa ai senzatia ca universul tine scorul. I-ai incalcat increderea? Bang, poftim si tu! I-ai frant inima? Bang, poftim si tu!
Ti-a plans in brate si te-a rugat sa nu pleci din viata ei, iar tu ai dat din cap si ai actionat exact invers? Bang, vine ea perioada aia in care ti se intampla exact acelasi lucru! Vreau sa cred ca desi este 34-0 pentru altcineva, meciul se va incheia la egalitate.
Si, ca nota pentru mine, lipsa somnului ma face sa fiu bitchy!
Misiune imposibila
Nu imi pasa ce anume arata calendarele. Am adunat multe nopti albe in ultimul timp (culmea, nu au nicio legatura cu conceptul de “distractie”), am incercat pe cat posibil sa imi fac ordine in viata, mintindu-ma ca nu imi va fi deloc greu pe parcursul procesului cu pricina si am epuizat pana si ultimul gand legat de peretii din camera mea. Culmea este ca, in momentul de fata, desi imi simt ochii grei, nu reusesc sub nicio forma sa adorm, de parca m-ar apasa vreo greutate invizibila pe umeri. Ma iau apoi din nou la puricat si trec prin aceleasi sertare ale mintii mele. Nimic nou sub soare. Totul pare calm. Se simte asa. Insa, cumva, informatia asta nu ajunge acolo unde trebuie.
Ma uit la ecranul telefonului. Imi spune ca e sambata. Eu ridic spranceana si decid ca astazi sa fie joi. Ca asa vreau eu (a se observa atitudinea de copil rasfatat)! Asta imi trebuie daca in liceu am refuzat sa fac educatie fizica. Cine stie, poate daca nu exista saritura peste capra, acum reuseam sa fac fata mai bine situatiei, eventual sa sprintez catre somn si sa il bat pe umar, iar el sa se declare invins si sa se vare intr-unul din sertarele goale. Am multe, din moment ce tocmai am terminat curatenia de primavara. Bate vantul, chiar.
Simt ca trebuie sa ma opresc. Si sa o iau de la inceput cu procesul “misiune imposibila 1001: somnul”.
Nu e nimic, astazi este joi. Pana duminica sigur o sa reusesc.
Petit Beure 