Confesiune #51 April 18, 2011

Dreptul la opinie ar trebui sa fie unul castigat, nu primit de catre toti aceia care respira si isi folosesc un procent mic din capacitatea creierului. Astazi am simtit, pentru prima data in viata mea, o dorinta intensa de a lovi pe cineva. Tare. Acolo unde doare cel mai rau. Nu la cap, pentru ca imi imaginez ca zona cu pricina este neteda si cu floricele.
Am inghitit in sec, am urlat in mine si am intors spatele unor scuze penibile care nu ma ajutau cu nimic.
Asta e, probabil ca va trebui sa ma obisnuiesc cu parerile idioate ale oamenilor. Pana atunci insa, imi imaginez cum ii explodeaza capul respectivului. Si treaba asta ma linisteste. Sadic, stiu.

Pacat!

Pacat!
Degeaba ne spune cea mai buna prietena ca aratam bine, degeaba ne invidiaza vecina de la etajul trei pentru talia subtire de care noi nu prea ne interesam, degeaba mama se uita la noi si aproape ca nu ii vine a crede cat de repede am crescut si cat de bine am facut-o, degeaba vanzatorul de la magazinul din colt ne complimenteaza accesoriile, degeaba iti spune nu stiu ce colega de facultate ca si-ar dori sa aiba parul tau moale si drept si degeaba observa un prieten ca ne-am schimbat coafura.
E degeaba.
Ne simtim cu adevarat frumoase atunci cand acela pentru care ne bate inima mai repede ne-o spune, de parca de pe buzele lui nu ar iesi aceleasi cuvinte ca ale vanzatorului sau ca ale prietenei cele mai bune! Stiu ca generalizez. Probabil ca exista multe fete/ femei care nu au nevoie de confirmarea nimanui pentru a se simti intr-un fel anume. Le invidiez pentru treaba asta. Pentru ca vedeti voi, eu stiu ca pot sa fac X lucru abia dupa ce mi se repeta asta. De doua ori. De noua ori.
Si doar o singura data de catre acela care parca transforma cuvintele.
E penibil cum am nevoie de confirmarea unui barbat/ baiat pentru a ma simti asa cum sunt.
Si e pacat ca nu sunt singura.

Sfat #15

Get plenty of calcium. Be kind to your knees. You’ll miss them when they’re gone.