2 cate 2, 2 cate 2. Perechi, perechi. Asta vezi oriunde intorci capul, fie ca te afli intr-un magazin, parc, restaurant sau vreo strada oarecare. Iubirea este in aer! Al lor, ca de al meu nici vorba. Nu ma mai pacalesc, ma afecteaza aglomeratia asta de sentimente prezente peste tot, doar la mine nu. Mi-e al naibii de dor de plimbarile alea fara sens prin parc, de banalul tinut de mana, de imbratisarile care parca spuneau mai mult decat o mie de cuvinte, de saruturile apasate, de mesajele de noapte buna. Imi lipsesc. Mult. Cat nu credeam ca imi vor lipsi vreodata!
Cica are balta peste. Fie treaba asta e un mit, fie pestii buni din balta mea au fost deja pescuiti, iar mie mi-ar ramas aia mai putini buni (na, sa nu fiu rea, ca da Pastele peste mine maine).
Vreau sa am un peste. Atat de tare, incat nici macar nu imi pasa ca propozitia scrisa mai inainte poate fi interpretata in trei moduri.
Petit Beure 