Prima data cand a aparut piesa si am vazut intreg entuziasmul din jurul ei, am strambat din nas si am spus ca mie nu imi place. Nu stiu daca era o reactie impotriva turmei (eu inca nu mi-am cumparat geaca de piele pentru ca anul trecut avea toata lumea una, iar eu nu sunt “toata lumea”), insa cert este ca am ascultat-o de o gramada de ori in ultimele trei zile.
Observ ca viata este ironica din toate punctele de vedere si reuseste cumva sa ma afecteze si la capitolul “muzica”. Caracteristica s-a infiltrat in toate sertarele vietii mele, nu vad de ce nu ar face-o si acolo. Lasand lamentarile mele la o parte, va invit si pe voi sa va bucurati de piesa.
Apropo, tocmai ce a rasarit in mintea mea dorinta de a arata la fel de bine ca Jennifer Lopez, atunci cand o sa am 40 de ani. Se poate? Se poate?
Petit Beure 