Petit Beure

Biscuite extra

Draga viata, February 6, 2011

Filed under: viata — biscuiteS @ 8:53 pm
Tags: , , ,


Biscuite la tastatura! Nu te intreb cum iti mai este, caci presupun ca iti faci in continuare de cap cu unii sau cu altii. Te distrezi de minune, nu e asa? Poate te intrebi de ce doresc sa vorbesc cu tine. Stiu ca nu ai timp de oameni ca mine, care uneori se plang in legatura cu cat de nedreapta ori dura esti. Insa stii ce? Nu imi pasa. Vreau doar sa te rog (a se observa tonul politicos pe care am decis sa il abordez in aceasta scrisoare catre tine) sa ma lasi sa respir pentru cateva secunde amarate.
Serios vorbind, iti face placere sa imi sufli in ceafa cu aer rece? Este ceva amuzant in a vedea pe cineva incercand constant sa se ridice de la pamant, dar primind de fiecare un picior in partea dorsala a corpului? Zau daca iti inteleg distractia si crede-ma ca sunt o persoana foarte deschisa la minte, capabila sa inteleaga o gramada de lucruri si sa le accepte cu cea mai mare placere. Incerc din rasputeri sa privesc in viitor, dar e putin cam greu sa fac asta atunci cand te incapatanezi sa nu imi oferi o mana de ajutor, ci sa ma ingropi si mai tare.
Poti, asadar, sa ma lasi o perioada (oricat de mica ar fi ea) sa respir? Sau am devenit subit micul tau experiment? Te gandesti noaptea, in timp ce eu dorm, la ce obstacole sa imi mai pui in drum? Pentru ca trebuie sa iti zic, jos palaria! Pana in momentul de fata te-ai dovedit foarte buna in masluirea anumitor planuri. Dar ti-as fi vesnic recunoscatoare daca m-ai lasa sa respir.

Ma opresc aici, caci backspace-ul ti-a fost prieten in multe situatii, ajutandu-ma si pe mine sa pastrez tonul amabil. In speranta ca ai prins ideea, inchei scrisoarea.

Cu drag (hohoho, stii cu cat drag?),
Biscuite

 

 
Design a site like this with WordPress.com
Get started