Forever & Always January 17, 2011

Astazi m-am prefacut ca imi pasa de soarta lui X pentru a-ti auzi din nou vocea. In naivitatea mea, credeam ca iti ofer sansa perfecta de a-ti cere scuze pentru ultima conversatie pe care am avut-o. Se pare insa ca nu te-ai uitat inapoi atunci cand ai aruncat cu cuvinte. Credeai ca nu dor? Obisnuiam sa avem discutii interminabile, sa radem si sa ne pese unul de celalalt. Primele doua nu au rezistat sa stea in picioare, in timp ce ultima nu este reciproca.
Atunci cand toti cei din jur imi spun ca sigur ne vom impaca, incerc sa nu le rad in fata si sa le spun ca nu exista nicio sansa ca una ca asta sa se intample. Cum am putea, cand nici macar nu ne mai vorbim? Cum as putea, cand in ultimele doua saptamani am invatat ca poate sa te doara si atunci cand respiri?
Totusi reusesc sa ma surprind, caci in ciuda tuturor lucrurilor pe care le simt acum, starilor proaste si lacrimilor pe care le mai vars din cand in cand, nu pot sa te urasc. Stiu ca mi-ar fi mai usor, am si motive sa fac asta, dar prefer sa pastrez un gand bun pentru tine. Pentru ca vezi tu, am incercat mereu sa fac promisiuni de care sa ma tin. Parca incep sa ma inteleg pe mine, cea de acum trei ani, care atunci cand te-a auzit spunand “te iubesc” a dorit sa fuga in partea opusa. Ai aruncat prematur cuvinte prea mari; trebuia sa stiu ca vei face la fel si cu noi.

Chillin’ January 16, 2011

In clasa I imi scriam in fiecare zi, iar atunci cand nu o faceam, reuseam cumva sa o pacalesc pe mama sa imi faca randurile cu bastonase si cu liniute, care nu imi placeau de niciun fel si din cauza carora am fugit de la gradinita [poveste lunga de tot].
Candva eram plina de ambitie. Aveam lectiile pregatite, temele toate, stiam raspunsurile si nu imi era teama ca nu voi lua nota de trecere in vreun test. O, nu! Nota 9 insemna insasi tragedia. Nu stiu cum, nu stiu cand, nu stiu de ce, dar fata de atunci a palit si i-a luat locul o alta pe care probabil ca as fi renegat-o in trecut. Am obosit. Si zau daca ii inteleg pe aceia care dupa 12 ani de tocit inca mai reusesc sa faca asta si in facultate. Unde mai intra? Cum de mai intra?
Desigur ca nu am nicio scuza pentru faptul ca am inca o gramada de proiecte pe care am preferat sa le tot aman de pe o zi pe alta. Ce ma sperie pe mine este ca nu imi pasa. Daca in trecut abia daca inchideam un ochi noaptea gandindu-ma ca nu am tema facuta ori gandindu-ma la cine stie ce test urma sa dau, in prezent adorm foarte bine cu ditamai sesiunea in usa. Mi-e dor de cea care eram acum cativa ani, insa as vrea-o inapoi doar pentru urmatoarele doua saptamani, pana cand termin cu examenele.

Pacat insa ca nu mai sunt demult cea care se temea atat de tare sa nu primeasca vreo lucrare din liniute si din bastonase, incat sa isi ia frumos rucsacul si sa plece spre casa in botosei.

Ianuarie ?!

“Biscuite, au anuntat cei de la stiri ca ne asteapta cea mai rece iarna din cate am vazut vreodata!“. Asta imi spunea mama in urma cu trei luni. Cateva secunde m-am gandit ingrozita ca poate aceasta va fi prima iarna care ma va scoate din conversi si ma va baga in cizme, insa anul 2011 nu a facut exceptie de la obiceiul meu. Momentan.
Sa ii zica cineva lunii ianuarie ca nu e normal sa se comporte precum martie. Temperaturile ridicate, soarele, ploile, toate acestea nu o caracterizeaza.
Insa cand reusesc asteptarile sa capete forma pe care ne-o dorim? Luna ianuarie trebuia sa fie friguroasa, insa mie nu trebuia sa imi pese, caci imi tineau de cald doua brate care au fost in ultimii trei ani mereu in jurul meu. Acum nu mai sunt. Nu asa imi proiectasem in minte inceputul anului acestuia. Si parca preferam ca ianuarie sa ma scoata din conversi, decat sa ma scoata din bratele lui, caci cine a auzit de picioare frante?