Patura de gesturi May 17, 2011

mai, 2008
Eram in autobuz cu o prietena, ne duceam la liceu. La prima statie a urcat un cuplu destul de tanar, tinand de mana fructul iubirii lor, o fetita adorabila, cu parul cret si blond, aranjat frumos in doua codite impletite. Nu parea sa aiba mai mult de 2 ani. Se afla, asadar, la varsta lui “de ce”. Inainte sa continui povestea, trebuie sa va precizez ca prietena mentionata in prima propozitie, A, dispune de o colectie impresionanta de cercei simpatici, de toate formele si culorile. Ei, in ziua cu pricina avea unii foarte dragalasi, care pareau mai degraba nasturi.
Fetita blonda s-a uitat o data, de doua ori, de trei ori la A. A patra oara s-a intors catre mama si i-a spus, hotarata: “Mami, mami, de ce poarta ea niste cercei atat de urati?”. Parintii s-au inrosit, s-au scuzat si nu stiau cum anume sa ii explice acesteia ca cerceii nu sunt deloc urati. Fata nu parea ca are de gand sa isi schimbe opinia.
mai, 2011
Mergeam spre parc si am vazut o fetita blonda care semana teribil de tare cu cea de acum 3 ani. M-am intrebat tot drumul unde anume ne-am pierdut sinceritatea si am inceput sa ne invelim in straturi de subintelesuri. Atunci cand ne place de cineva, excludem varianta de a-i spune, iar daca nu o facem, o plasam undeva pe ultimul loc printre optiunile noastre. In schimb, ne gandim de o mie de ori cum anume am putea sa ii dam de inteles respectivei persoane ca o placem. Ne cantarim cuvintele si gesturile.
Eu inteleg ca un gest face cat 1000 de cuvinte, dar uneori ne pierdem in primele si pana ajungem la cele din urma, ni s-a dus sansa. Si pentru ce? De teama unui esec?

Eu de astazi nu ma mai invelesc cu nicio patura de gesturi si de cuvinte.

Pacat! April 18, 2011

Pacat!
Degeaba ne spune cea mai buna prietena ca aratam bine, degeaba ne invidiaza vecina de la etajul trei pentru talia subtire de care noi nu prea ne interesam, degeaba mama se uita la noi si aproape ca nu ii vine a crede cat de repede am crescut si cat de bine am facut-o, degeaba vanzatorul de la magazinul din colt ne complimenteaza accesoriile, degeaba iti spune nu stiu ce colega de facultate ca si-ar dori sa aiba parul tau moale si drept si degeaba observa un prieten ca ne-am schimbat coafura.
E degeaba.
Ne simtim cu adevarat frumoase atunci cand acela pentru care ne bate inima mai repede ne-o spune, de parca de pe buzele lui nu ar iesi aceleasi cuvinte ca ale vanzatorului sau ca ale prietenei cele mai bune! Stiu ca generalizez. Probabil ca exista multe fete/ femei care nu au nevoie de confirmarea nimanui pentru a se simti intr-un fel anume. Le invidiez pentru treaba asta. Pentru ca vedeti voi, eu stiu ca pot sa fac X lucru abia dupa ce mi se repeta asta. De doua ori. De noua ori.
Si doar o singura data de catre acela care parca transforma cuvintele.
E penibil cum am nevoie de confirmarea unui barbat/ baiat pentru a ma simti asa cum sunt.
Si e pacat ca nu sunt singura.