Fug. Nu unde trebuie April 4, 2011

Sunt slaba. La propriu si la figurat. Iar daca de prima sunt oarecum mandra (mananc mult de tot, dar nu se vede absolut deloc), de cea de-a doua nu prea. Ma uit in oglinda si nu ma recunosc sub nicio forma. Mi-a pierit pana si ultimul strop de ambitie, iar tot ce fac este sa ma complac intr-o situatie care ma atrage in mijlocul ei iar si iar. Sunt pe cale sa daram tot ceea ce am construit in ultimul timp. Si totusi, in loc sa fug in partea opusa, sa nu ma uit nicio clipa in spate, eu merg linistita catre locul cu pricina. Ii vad pe cei din jur cum incearca sa se salveze. Ii admir, dar imi vad de drum in continuare. Eu nu sunt la fel de puternica.
Nu am dreptul sa arat cu degetul. Ma aflu in situatia asta doar datorita mie. Tot eu sunt aceea capabila sa ies din ea. Dar cred, in prostia mea, ca nici nu vreau sa fac asta. Altfel as reactiona cumva, as da din maini, i-as asculta pe cei care fug. Am intalnire cu realitatea. Stiu ca am sa fiu lovita iar de ea. Inchei postul, ma incalt, imi iau ochelarii de cal si geanta si am fugit. Catre ea. Poate de data asta nu o sa mai doara atat de tare.

Pe cine incerc eu sa pacalesc aici? Iar o sa ma usture.

Armele jos March 31, 2011

E ciudat. Atunci cand imi doresc foarte tare un lucru, cand dau tot ce am mai bun, de cele mai multe ori esuez. Asta in timp ce atunci cand nu ridic un deget, pentru ca mi se pare inutil sa fac vreun efort, invatata minte fiind din experientele trecute, reusesc. Treaba asta ma scoate din sarite! Nu spun ca ar trebui sa am succes ori de cate ori ma chinui. Dar ar trebui sa existe exceptia aia de la regula, care sa ma faca pe mine sa cred ca nu sunt nebuna atunci cand spun ca de cele mai multe ori mi-e mai bine sa ma retrag si sa astept, ca un simplu spectator, deznodamantul.
Pentru aceia care nu ma cunosc, sunt fata care, la suprafata, pare sa o duca bine. Adica are noroc. Problema este ca am atunci cand ma astept mai putin. Asta in timp ce atunci cand ma rog pentru o farama de orice, pot sa astept mult si bine, ca respectivul lucru nu vine si basta.
Una este sa ai asteptari de la cei din jur. Acolo nu poti controla absolut toate lucrurile. Dar cand vine vorba de mine, se presupune ca detin cheia. Pacat ca de cele mai multe dau degeaba cu piciorul in usa, ca nu ma deschid sub nicio forma. Cine stie, poate daca ma asez in fund pe scara din fata, va veni cineva cu cheia si imi va deschide si mie.

Pare sa functioneze de fiecare data varianta asta.

No More Tears February 28, 2011

Melodia asta ar trebui sa fie un fel de imn pentru perioada de toata jena in care observ ca ma tot afund. Iar si iar. Sunt simpatica, serios! Cat tine piesa, sunt foarte hotarata (arrr, no more tears, not a single tear from my eyes), dansez, am mainile in aer. Insa atunci cand se opreste, imi dau seama ca ma pacalesc singura. La fel sta treaba si cu zambetul tamp pe care il afisez in fiecare zi pe la facultate.

Pacaliti-va si voi patru minute! 🙂