Daca nu am avea niciun fel de asteptari, nu am mai fi dezamagiti. Nici de noi, nici de cei din jurul nostru. Cel putin, asa umbla vorba ca ar fi.
Dar ne sunt citite basme in copilarie, mergem si vizionam filme pline de clisee si urmarim seriale care fac ele ce fac si tot intr-un cliseu se transforma. Astfel apar asteptarile, barbatii perfecti, solutiile pentru orice fel de probleme, prietenia adevarata si soare de dupa furtuna. Lucruri care suna bine pe marile ecrane. Doar acolo. Si atunci, de ce nu raman numai acolo? Am strania senzatie ca si fara cele enumerate mai sus, tot am gasi o metoda prin care sa ne construim asteptarile. Stim ca ele ne ranesc, dar parca in acelasi timp ne si definesc, ca oameni. Ciudat insa cum nu ne asteptam la dezamagiri. De cele mai multe ori ne lovesc in plin si abia daca ne aud strigatul. De durere si de disperare. Atunci aratam cu degetul catre filme, seriale si basme.
De acolo am invatat noi ca exista barbatii perfecti, solutiile pentru orice fel de probleme, prietenia adevarata si soarele de dupa furtuna. Mereu sunt de vina asteptarile.
Dar cine am fi noi fara ele? Am mai avea identitate? Personalitate? Intamplari de povestit mai tarziu?
Petit Beure 