Unchained March 5, 2011

Astazi ma refugiez in ciocolata si in seriale, caci ma simt lipsita de vlaga si satula de conceput scenarii perfecte. Aud in stanga si in dreapta cum ca ar trebui sa renunt la a face eforturi, ca viata are modul ei de a-ti rezolva problemele. Pf, ce nu as da sa cred una ca asta! Din pacate insa, mi se pare aberant sa astepti sa pice din cer o solutie. Cand sunt lucrurile atat de usoare? Niciodata, desigur.
E luna martie. Martie! Si nu stiu voi, dar eu tot ancorata in ianuarie sunt. Tocmai de asta sunt furioasa pe mine, pentru ca imi imaginam ca dupa doua luni voi fi bine, fericita si impacata cu mine. In schimb, ma invart in cercuri si imi strang dorintele in pumni, de teama sa nu le pierd. Ma ascund de oameni, de locuri, fug de amintiri si de trecut. Fara succes. Toata treaba asta cu “o sa treaca timpul si o sa fie bine” incepe sa paleasca usor, dar sigur, in ochii mei. Alimentele si medicamentele au o data de expirare. Sentimentele de ce nu au? Ar trebui sa intre si ele in categoria “fabricat in data de X, expira in data de X”. Macar mi-ar oferi si mie siguranta ca nu voi ramane vesnic in luna ianuarie.

*I hate you and then, I love you. It’s like I want to push you off a cliff, then run to the bottom and catch you.

Here we go again March 2, 2011

Nu stiu voi, dar eu sunt genul ala de om care nu vrea sa se uite in spate si sa se intrebe cum ar fi fost daca in ziua respectiva ar fi facut X lucru. Da, o mai dau in bara uneori, dar cel putin am satisfactia ca am incercat, ca am facut tot ce am putut pentru a dobandi ceva ce imi doresc. Aveam de ales intre a-i spune ca am nevoie de timp si intre a-mi da seama daca am reusit sa depasesc momentul cu pricina, prin a ma vedea cu el. Si am ales a doua varianta. Daca am castigat ceva? Asta nu o stiu inca. E prea devreme sa imi dau seama. De regretat, nu o regret. Si nici nu am sa o fac, chiar daca se va dovedi a fi o decizie proasta in viitor. Daca as fi lasata vreme de 10 ore cu V intr-o camera, as gasi un milion de subiecte pe baza carora am putea vorbi incontinuu. Observ ca asta nu se va schimba prea curand, din moment ce si astazi a fost la fel.

Nu stiu ce vreau. Nu stiu daca el stie ce vrea. E o perioada incerta a vietii mele. Insa merg alaturi si sper ca pe parcurs voi gasi raspunsurile pe care le caut. Cel putin acum stiu cand o sa fie momentul sa ma retrag. Cum o sa simt durere, cum o sa fac un pas inapoi. Nu imi permit sa o iau de la inceput, cum nu imi permit nici sa ma mai arunc cu capul inainte si sa spun ca treaba asta va duce undeva. Are bunica mea o vorba care se poate aplica in cazul de fata: “Om trai si om vedea!”.

Drept urmare, las timpul sa treaca si ce o fi, o fi. Daca ma gandesc prea mult la asta, nu rezolv nimic. Ba chiar din contra. Unele lucruri se rezolva de la sine, fara sa fie puse in balanta iar si iar.

Nu va “like”, idioatelor! March 1, 2011

Le urasc, le urasc din toata inima mea pe fetele care, pe Facebook, dau “like” atunci cand un baiat isi schimba starea. Vad single, hop apasa pe degetel. Eventual, mai adauga si un comentariu dragalas, in care isi exprima regretul, oferind un umar pe care respectivul poate sa planga. Le urasc! Le urasc! Le urasc! Nu stiu ce a fost in capul atunci cand mi-am facut profil pe Facebook. Mai apoi, nu stiu ce a fost in capul meu atunci cand l-am adaugat pe V in lista de prieteni. Pentru ca mai apoi sa imi dau pumni in cap pentru ca ii tot verific profilul.
“Ia sa vedem, ce a comentat el, ce comentarii a primit, cine si ce ii spune!”.

O iau razna. Astazi il urasc pe Mark Zuckerberg din toata inima mea. Si pe toate idioatele care dau “like” atunci cand nu trebuie. Nu am sa le inteleg niciodata. Intra si ele in categoria “v-as impusca daca as putea”, alaturi de fetele care se dau la un baiat, desi stiu foarte bine ca respectivul se afla intr-o relatie. Numai idioate!

*posturile de astazi vor fi scrise la nervi si este de preferat sa fie trecute de vederea.

Jar of Hearts February 28, 2011

V: pot sa-ti spun ceva? dar sa nu interpretezi si nici sa nu te lasi afectata
Biscuite: spune
V: da?
Biscuite: da
V: mi-e dor de tine

Cum sa nu ma las afectata? Cum sa nu interpretez? Ziua asta trebuia sa fie plictisitoare, cu mine incercand in zadar sa opresc o raceala in desfasurare. Dar apoi s-a intamplat asta. Cel mai ciudat lucru? Nu stiu ce anume simt in momentul de fata. Ma bucur? Nu ma bucur? Ma simt vinovata? Sunt trista?
Trebuia sa fie un inceput de saptamana ca toate celelalte. Plictisitor. Neinteresant. Enervant. Nu plin de intrebari la care nu am raspuns si pentru care nu vreau sa caut unul. Am crezut ca am incheiat capitolul, ba chiar aveam strania senzatie ca reusesc destul de bine sa zambesc si sa nu ma mai gandesc la el. Naiva de mine! Sa inteleg ca indiferent ce facem, indiferent cate eforturi depunem, nu putem sa oprim trecutul din bantuit?
Imi incalc propria promisiune si plang, pentru a nu stiu cata oara, pentru el. Sau din cauza lui. Nu stiu. Nu vreau sa stiu. Vreau o zi de luni linistita.

BIT [Better in Time] February 12, 2011

Mi-am plans suficient de mila, motiv pentru care acesta va fi ultimul post in care V. isi va face aparitia. E timpul sa merg mai departe,din moment ce nu fac altceva decat sa stagnez intr-un trecut care ma doare. Am plans suficient. E timpul sa sterg lacrimile si sa redevin aceea care obisnuiam sa fiu. O sa imi ia timp, vor mai exista momente in care imi voi musca buza de jos si voi incerca sa nu fiu observata in timp ce imi folosesc maneca bluzei pentru a-mi sterge lacrimile si cu siguranta imi vei lipsi enorm. Nu am asteptari mari de la viitorul apropiat, din moment ce voi face pasi marunti. Stiu insa ca ma voi afla in cu totul alt loc peste ceva timp, iar momentan gandul acesta ma multumeste.
Nu iti urez lucruri rele, ba chiar din contra. Imi doresc ca in viitor sa te indragostesti din nou. Sper sa cunosti o fata care sa te merite, frumoasa, inteligenta, amuzanta, capabila sa iti fie cea mai buna prietena. Retine ca trebuie sa ai rabdare la inceput! Nu renunta daca inima iti spune sa nu o faci! Imi place sa cred ca am meritat, candva, riscul. In ultimul timp mi s-a spus ca niciun om nu trece prin viata fara a avea o inima franta. Intotdeauna exista exceptia de la regula si nu te mint atunci cand iti spun ca imi doresc sa fii tu aceea.
Ultimii trei ani mi-au oferit o gramada de amintiri grozave, pe care le voi pastra mereu. Voi ramane in continuare fana a lui Dinamo, voi trage cu ochiul la rezultatele lui Inter si voi strabate strazile Bucurestiului, in speranta ca intr-o zi il voi cunoaste ca in palma. Nu e loc de regrete!
Nu iti port ranchiuna. E drept, nu mi-am imaginat niciodata ca tocmai tu imi vei provoca durerea pe care o simt ori de cate ori respir, dar nu putem sa anticipam viitorul si nici nu putem sa ne programam sentimentele. Oamenii se schimba si nimic nu este vesnic. Este inutil sa ne dorim ceva ce nu se va intampla. Te rog doar sa nu ma uiti.
Imi sterg lacrimile si iti spun pentru ultima data ca te iubesc.

Back to the Future February 11, 2011

In iarna trebuia sa fac o vizita liceului meu “iubit sub cer de Bucuresti” (asta ca sa citez din celebrul imn al acestuia, la care am tot fost ascultata vreme de patru ani). Programul insa nu mi-a permis una ca asta, asa ca am tot amant momentul cu pricina. Pana astazi. Totul a fost crunt. Daca stiam cat de tare ma va afecta asta, zau ca nu o faceam! Nu mi-am imaginat cat de multe amintiri vor iesi la suprafata, cate ganduri voi avea si mai ales cu ce stare voi pleca spre casa.
Dumnezeule, am senzatia ca nu o sa mai ies niciodata din starea asta de rahat pe care o simt. Mie chiar imi placea liceul meu! Era deosebit, nu semana cu o scoala generala. Acum ma uit la el si il vad doar pe V. Si subit nu imi mai place. Nu ma mai simt mandra ca l-am terminat sau ca mi-am facut prieteni in el, ci simt cum ceva din interiorul meu se rupe. Nu s-a schimbat nimic in liceu. Am vaga senzatie ca nici macar nu s-a zugravit, dar asta nu am sa stiu niciodata. Asadar, amintirile mele au ramas nealterate. Super!
Astazi mi-am propus sa nu mai calc in liceu decat la reuniunea de 10 ani. Atat si nimic mai mult! Am sa fiu subit racita atunci cand restul colegilor vor dori sa isi revada diriginta, voi fi plecata din oras sau chiar din tara in cazul in care voi mai fi pusa fata in fata cu “oportunitatea” de a-mi vizita trecutul. Desigur ca exista si cireasa de pe tort. Se putea sa nu il vad jucand fotbal pe sintetic? Nu, nu se putea. Pentru ca atunci cand iti este rau, afli ca iti poate fi si mai rau.

Iar eu sunt acum extrem de rau.

Eyes wide shut January 25, 2011

Maine am examen. Inca ma chinui sa digerez noile informatii, care probabil joi vor zbura catre noi tinuturi. Las mereu lucrurile pe ultima suta de metri si de fiecare data imi promit ca am sa incerc sa ma schimb din punctul asta de vedere. Niciodata nu o fac. Drept urmare, presimt ca noaptea care vine va fi alba. Nu neagra, asa cum imi place mie sa fie. E perfect asa! Ce fata nu isi doreste sa aiba cearcane si sa moara de somn in ziua in care se intalneste cu fostul, pe care se presupune ca doreste sa il impresioneze si sa il puna pe ganduri, eventual sa ii schimbe o opinie, doua? 🙂
Oh, e prima sesiune, insa deja am dezvoltat o anumita ura pentru acest concept. Examenul pare dificil, sper sa reusesc sa il iau, nu stiu daca ar trebui sa ies sau nu la film cu el, nu stiu ce sa ii spun, nu stiu daca am sa reusesc sa ma prefac pana la sfarsit, nu stiu daca ma voi dezechilibra din nou din punct de vedere emotional. Va fi, cu siguranta, o zi tare interesanta. Ca toate zilele lunii ianuarie, de altfel, luna care se incapataneaza in continuare sa treaca precum un melc.

PS: Fetita din poza de mai sus ma caracterizeaza teribil de tare. Nu am avut niciodata o luna preferata, insa cred ca ianuarie tocmai s-a ales cu titlul de “cea mai urata luna”. Felicitari! Inca o zapada, doua si am sa imi doresc sa traiesc in Antichitate si sa o exliez pe o insula pustie, unde sa moara de foame.

Mi-e rau mie si pentru tine January 24, 2011

“V: de ce sa mint, nu mi-e rau”

De ce sa minti? Poate pentru ca in cazurile de genul asta, sa minti este lucrul cel mai bun pe care poti sa il faci. Stii foarte bine ca trec prin cea mai neagra perioada a vietii mele, stii ca imi lipsesti si ca mi-as dori ca lucrurile sa fie cu totul altfel. Ca si cand nu ar fi suficient ca m-ai ranit, acum vrei sa fii si sincer cu mine, spunandu-mi cat de bine iti este? Apreciez sinceritatea, ba chiar este una dintre calitatile in functie de care imi fac prieteni, insa a ta este exagerata si deloc la locul ei. Spune cui vrei tu cat de bine iti este, cat de bine dormi si cat de putin te gandesti la mine. Nu ii spune insa si subsemnatei toate cele mentionate anterior.
Pentru ca doare ca naiba sa stiu ca din toata treaba asta doar eu nu sunt in stare sa ma ridic in picioare si sa ma sterg de praf. Tu distreaza-te in continuare, incearca-ti sansele cu orice bipeda, traieste-ti viata si nu imi mai impartasi mie experientele tale. Poti sa o faci, insa cu conditia sa incepi sa te gandesti si la mine in momentul in care incepi sa povestesti. Pentru ca vezi tu, cand cred ca am atins pamantul, urmatoarea zi ma trezesc ca s-au mai adaugat inca 20 de kilograme de rahat peste mine. Insa cui sa ii spun asta? Celui care “nu ii este rau”?

Eu da. Tu? January 23, 2011

Nu pot sa nu ma gandesc la viitor si sa nu imi fie teama. Ma intreb daca voi cunoaste pe cineva alaturi de care sa ma simt atat de bine, atat de eu? Voi reusi sa ma implic din nou intr-o relatie, in modul in care am facut-o, stiind ca exista posibilitatea sa ma doara din nou? Voi iubi pe cineva atat de tare incat sa ii pun binele lui inaintea binelui meu? Dar el? Ma voi deschide din nou in fata altcuiva, imi va stii el toate secretele, se va obisnui cu obiceiurile mele copilaresti si ma va face sa ma simt ca si cand as conta enorm in balanta vietii lui? Mi-e groaza ca raspunsul general va fi nu. Si stii ce? Nu vreau sa raman prinsa in trecut, dar e al naibii de dificil sa tii mereu capul sus si sa speri intr-o perioada mai buna, cand norii negri par a-si fi construit un adapost in tine.
Tu iti faci griji de genul asta? Seara, cand esti aproape sa adormi, te gandesti la mine si la faptul ca a mai trecut o zi in care nu ne-am mai vorbit? Te intrebi cum mai sunt, daca ma mai doare ori daca imi este greu?
Eu fac toate astea. Si nu doar inainte sa adorm. Imi lipsesti, insa nu am cum sa iti spun asta. Poate ca nu ar trebui sa mergem miercuri la film, din moment ce nu am de gand sa iti spun ca daca ma vrei inapoi, eu nu am nicio obiectie. Nu! Trebuie sa imi pun frumos masca, sa zambesc si sa iti spun cat de bine ma simt, ce perioada frumoasa am avut si cat de putine ganduri te-au inclus. Declar ziua de miercuri ziua minciunii.

Forever & Always January 17, 2011

Astazi m-am prefacut ca imi pasa de soarta lui X pentru a-ti auzi din nou vocea. In naivitatea mea, credeam ca iti ofer sansa perfecta de a-ti cere scuze pentru ultima conversatie pe care am avut-o. Se pare insa ca nu te-ai uitat inapoi atunci cand ai aruncat cu cuvinte. Credeai ca nu dor? Obisnuiam sa avem discutii interminabile, sa radem si sa ne pese unul de celalalt. Primele doua nu au rezistat sa stea in picioare, in timp ce ultima nu este reciproca.
Atunci cand toti cei din jur imi spun ca sigur ne vom impaca, incerc sa nu le rad in fata si sa le spun ca nu exista nicio sansa ca una ca asta sa se intample. Cum am putea, cand nici macar nu ne mai vorbim? Cum as putea, cand in ultimele doua saptamani am invatat ca poate sa te doara si atunci cand respiri?
Totusi reusesc sa ma surprind, caci in ciuda tuturor lucrurilor pe care le simt acum, starilor proaste si lacrimilor pe care le mai vars din cand in cand, nu pot sa te urasc. Stiu ca mi-ar fi mai usor, am si motive sa fac asta, dar prefer sa pastrez un gand bun pentru tine. Pentru ca vezi tu, am incercat mereu sa fac promisiuni de care sa ma tin. Parca incep sa ma inteleg pe mine, cea de acum trei ani, care atunci cand te-a auzit spunand “te iubesc” a dorit sa fuga in partea opusa. Ai aruncat prematur cuvinte prea mari; trebuia sa stiu ca vei face la fel si cu noi.