He..he…help? May 10, 2011

Am o saptamana de toata jena, cu o stare care parca o completeaza.

Eseuri, partiale, proiecte. Acum incerc sa imi dau seama daca cineva m-a avertizat anul trecut, spunandu-mi ca facultatea e de rahat. Hm, ciudat, dar nu cred. Altfel cum mi-as fi alcatuit eu imaginea “o sa fie suuuper usor, o sa am muuuult timp liber si o sa imi fac o groaza de prieteni”? Bine ca sunt eu ghinionista si din punctul asta de vedere! Nu cumva sa scap vreun “sertar” de-al vietii mele, pentru ca imi imaginez ca s-ar intampla vreun dezastru, ne-ar lovi inghetul sau ar da peste noi incalzirea globala (aia serioasa, nu gluma cu care tot suntem pacaliti de cativa ani buni).
Astept dupa-amiaza de sambata ca pe… un tort mare si delicios de ciocolata!
Intre timp ma scot din sarite toate cuplurile care isi manifesta “dragostea eterna” in locurile unde mananc, dau prea multi bani pe lucruri absolut inutile, imi face cu ochiul baiatul de la LC, am terminat orice treaba cu A (nu ca ar fi fost una mare, dar pe moment a parut a fi), vreau sa ma angajez pe timpul verii (nu de alta, dar nu cred ca mai pot sa ii privesc pe ai mei in ochi si sa le cer bani si pentru X lucru si pentru Y lucru etc.) si port un razboi destul de dur cu parul meu, care aproape ca sta sa imi zboare atunci cand trebuie sa ma duc la facultate si care straluceste cand lenevesc in fata calculatorului.
Ah, viata mea! Etern fascinanta!

Not.

Texte April 20, 2011

Luni, la unul dintre cursurile mirificei mele facultati, a fost abordata urmatoarea tema: este dragostea un sentiment care castiga batalia cu timpul ori la o anumita varsta, dupa ani buni de convietuire cu un altul, plictiseala ia locul ei? In momentul in care cei din jur au inceput sa isi dea cu parerea, m-am crucit. Eram inconjurata de oameni de 20 de ani care spuneau prostii mai mari decat Casa Poporului. Daca aveau ceva in comun, era ca se bateau cu pumnul in piept si ca nu acceptau o alta imagine decat aceea desenata de ei. Nu stiu unde, probabil in golul din capul lor.

Unii spuneau ca din moment ce respectivii au jurat in fata lui Dumnezeu ca voi fi impreuna pana cand moartea ii va desparti, trebuie sa se tina de cuvant si sa ramana naibii in relatia cu pricina. Cu plictiseala, fara plictiseala. Important este sa mearga inainte. Mi-am spus in gand ca le compatimesc pe acelea care le vor fi candva sotii. Odata ajunse acolo, nu au nicio cale de salvare.
Altii spuneau ca dragostea invinge totul si ca nu exista problema fara rezolvare. Asta m-a lovit in plin.

Next, next, finish April 2, 2011

Cand esti in scoala generala, iti spui in gand ca abia astepti sa ajungi la liceu, caci acolo sigur vei avea mai mult timp liber si te vei putea bucura de lucrurile care acum iti sunt oarecum interzise si deloc accesibile. Ajuns la locul cu pricina, realizezi ca nu e tocmai cum ti-ai imaginat tu ca o sa fie. Trebuie sa te duci la aproape toate orele, altfel risti sa iti fie scazuta nota la purtare, parintii sunt la fel de exigenti si au pretentii la fel de mari, iar lucrurile alea interzise iti par acum stupide de tot. Nu e nimic, iti spui in sine ca se duce si liceul. Facultatea parca iti este sinonima cu timpul liber si cu distractia. Da, clar! De ce nu ar fi? Ai 18 ani, ai luat bacalaureatul, admiterea, nimeni si nimic nu poate sa iti stea in cale.
Ah, dar stai! Ca ajungi acolo si iti dai seama ca sesiunea este a naibii de dificila, trebuie sa te prezinti in continuare la un anumit numar de seminare, iar in cazul in care vrei sa ai o diploma in mana la sfarsitul celor 3 sau 4 ani, trebuie sa te duci si la cursuri, cu speranta ca poate vei reusi sa intelegi ce anume incearca sa iti predea profesorul cu pricina. Iar daca ai fost cu adevarat nascut cu o stea in frunte, fii sigur ca sambata nu o sa mai faca parte, pentru tine, din conceptul de “weekend”.

Acum nu mai poti sa spui ca nu e nimic. Ce vine dupa, nu e nici timp liber si nici distractie. Si parca incepi sa iti doresti sa fii din nou in scoala generala. Aveai totul acolo, dar nu ai stiut sa profiti la timp, prea preocupat fiind sa ajungi la urmatoarea etapa, care promitea multe si dezamagea pe multi.

Confesiune #38 March 31, 2011

 

La minunata mea facultate fac o materie care se numeste LEC.
Astazi am dat cel de-al doilea test la ea (dam trei, asta pe langa partial si examenul final). In timp ce ma uitam pe foile cu pricina, pe care se presupunea ca trebuia sa le stiu deja, nu sa le citesc la cursul de dinainte, am descoperit un lucru foarte simpatic: lingvistica este ironica!
Verbul “to love” intra in categoria “states”. Aceasta din urma are urmatoarele caracteristici: + durative, -resultative. Am zambit frumos la foaia din fata mea si am trecut mai departe.

Pana la urma am luat 10 la testul cu pricina. Ca sa vedeti cum o dezamagire in dragoste te poate ajuta sa retii informatii noi despre lingvistica. Incep sa ma pricep din ce in ce mai tare la teorie. Cu practica nu vreau sa mai am de-a face un timp.

Am fost la Facultatea de Teologie. Nu ma mai duc March 9, 2011

Fetelor, vreti sa va simtiti ca “o carne intr-un abator”? (asta ca sa o citez pe F)

Nimic mai simplu! Aveti de indeplinit cateva conditii, ce-i drept, dar va garantez ca rezultatul final va fi acela mentionat in prima propozitie a acestui post. Sa spunem ca, prin absurd, doriti sa aveti o zi libera de la facultate. Va uitati pe orar, vedeti ca vinerea de la 10-14 este pedagogia si va amintiti, subit, ca profesoara a spus ca puteti veni la cursurile pe care aceasta le preda in cadrul altor facultati. “Ah, ce super descoperire am facut eu!”, iti spui in sine. Privesti cu mult entuziasm cum marti poti sa te duci la Facultatea de Teologie. “Se potriveste de minune cu orarul din ziua respectiva!”, continui entuziasmata. Ce-i drept, te gandesti ca o sa fie ciudat, dar imaginatia ta nu merge atat de departe si preferi sa te bucuri in continuare. O sa ai si tu o zi libera!
Toate bune, te interesezi unde e facultatea cu pricina, o gasesti. Ei, aici incepe intreg procesul de transformare intr-o bucata de carne. Cand sa intri in institutie, o studenta iese, facand semnul crucii. “Hmm, hai ca nu e atat de ciudat, as putea sa ma obisnuiesc cu asa ceva!”. Auzi muzica bisericeasca, vezi lumanari si icoane, dar iti imaginezi ca si ele intre in categoria “pot sa ma obisnuiesc, vreau cu disperare sa am vinerea libera”. Intri intr-o sala imensa si astepti. Insa ce ti-e dat sa vezi? 1 baiat, 2 baieti, 30 de baieti. Si uite asa incepe cursul, cu 32 de oameni, dintre care doua fete care nu isi dau seama ce a fost in capul lor atunci cand au decis ca le-ar prinde bine o zi libera de la facultate. 30 de baieti, 60 de ochi atintiti in permanenta asupra ta, de parca tu predai cursul si nu se afla nicio profesoara in fata clasei. M-am gandit serios si mi-am dat seama de urmatoarele:

Start February 13, 2011

Am fost o studenta fericita, din moment ce am avut parte de o vacanta de aproape doua saptamani, motiv pentru care m-am surprins spunand de cateva ori ca imi doresc sa reinceapa facultatea. Vreau sa ma plang atunci cand alarma necrutatoare imi da semnalul de trezire, vreau sa beau o gramada de cafea, in incercarea mea de a ramane treaza pentru unele cursuri, vreau sa fiu prea obosita pentru a ma gandi la altceva. Sau la altcineva. Ai grija ce iti doresti ca ti se poate indeplini? Cam da, din moment ce ma uit pe un orar mult prea aglomerat. Nu ma mai plang, caci daca am invatat ceva in ultima luna, a fost ca intotdeauna este loc de mai rau.
Am avut ieri o tentativa de a merge la maratonul de filme din Plaza, dar am renuntat in dauna altuia, improvizat in casa lui F. Mi-a prins bine o iesire neasteptata, m-a scos din visare si din amorteala in care ma afundasem. Nu imi mai pasa ca maine este Valentine’s Day. Daca aveti maine drum spre Universitate si vedeti in metrou o fata afundata in lectura unei carti, care din cand in cand mai scruteaza orizontul, dandu-si ochii peste cap atunci cand privirea ei intalneste baieti cu flori multe in mana ori cu inimioare de plus, sa stiti ca aceea sunt eu! 🙂
Nu ai nevoie de o zi in care sa ii arati celui de langa tine ca il iubesti, tocmai de aceea am catalogat dintotdeauna ziua de 14 februarie drept una idioata. Nu iti trebuie o zi anume pentru a surprinde pe cineva cu un cadou, oricat de mic ar fi el. In cazurile acestea, chiar conteaza intentia! Observ ca primavara incepe usor, dar sigur, sa isi faca simtita prezenta, motiv pentru care maine imi voi incerca norocul si voi renunta la haina de iarna. Oare de ce am senzatia ca voi fi racita marti?

Chillin’ January 16, 2011

In clasa I imi scriam in fiecare zi, iar atunci cand nu o faceam, reuseam cumva sa o pacalesc pe mama sa imi faca randurile cu bastonase si cu liniute, care nu imi placeau de niciun fel si din cauza carora am fugit de la gradinita [poveste lunga de tot].
Candva eram plina de ambitie. Aveam lectiile pregatite, temele toate, stiam raspunsurile si nu imi era teama ca nu voi lua nota de trecere in vreun test. O, nu! Nota 9 insemna insasi tragedia. Nu stiu cum, nu stiu cand, nu stiu de ce, dar fata de atunci a palit si i-a luat locul o alta pe care probabil ca as fi renegat-o in trecut. Am obosit. Si zau daca ii inteleg pe aceia care dupa 12 ani de tocit inca mai reusesc sa faca asta si in facultate. Unde mai intra? Cum de mai intra?
Desigur ca nu am nicio scuza pentru faptul ca am inca o gramada de proiecte pe care am preferat sa le tot aman de pe o zi pe alta. Ce ma sperie pe mine este ca nu imi pasa. Daca in trecut abia daca inchideam un ochi noaptea gandindu-ma ca nu am tema facuta ori gandindu-ma la cine stie ce test urma sa dau, in prezent adorm foarte bine cu ditamai sesiunea in usa. Mi-e dor de cea care eram acum cativa ani, insa as vrea-o inapoi doar pentru urmatoarele doua saptamani, pana cand termin cu examenele.

Pacat insa ca nu mai sunt demult cea care se temea atat de tare sa nu primeasca vreo lucrare din liniute si din bastonase, incat sa isi ia frumos rucsacul si sa plece spre casa in botosei.