Mneah July 23, 2011

Cand e prea cald, ne promitem ca in decembrie nu ne vom mai plange de gerul crunt care ne va intampina la iesirea din casa. La fel si cu viata. Cand ne merge prost, ne promitem ca data urmatoare vom zambi mai mult si ne vom bucura mai tare de timpul liber pe care nu am stiut sa il folosim, ba chiar l-am asociat cu plictisul.
Sub pretextul ca “suntem oameni”, o sa continuam sa spunem prostii si sa nu fim niciodata multumiti pe deplin. Intotdeauna o sa fie prea X si o sa vrem sa fie Y.
Caut cu disperare butonul de pauza de la viata. Ca merge prea repede, iar in ciuda taliei mele subtiri, nu reusesc sa tin pasul cu ea. Totul se schimba, de la oameni la situatii. Iar intrebarile mele au ramas in continuare fara raspunsuri. Dar nu mai vreau sa ma plang. Profit, atat cat pot, de perioada asta de lenevit. Am mai multe griji decat aveam acum 1 luna, dar infinit mai putine decat o sa am peste 1 an. Am decis sa nu ma mai lamentez. Pana la urma, ce rezolv?
Schimb prefixul in curand. Sa fie asta un semn de maturitate? Mneah, pe cine pacalesc eu?
“Tot copil o sa fii, S!”, imi sopteste o voce, in spate. Aprob. Una este sa iti stabilesti anumite teluri, iar alta este sa le atingi. Momentan, vorbesc mult si nu pot sa nu ma abtin de la a ma plange de vremea sufocanta si de la a avea fantezii cu iarna.