Inca sper ca maine sa ma trezesc si sa fie din nou miercuri. Ciupitul imi provoaca doar dureri, nu are deloc efectul pe care mi-l doresc! De ce? Nu pot sa imi explic de ce nu am putut sa imi inghit frumos lacrimile si sa tac din gura. Am muncit o luna de zile pentru a crea impresia unei fete pline de incredere, careia nu ii mai pasa, capabila sa tina capul sus si sa zambeasca, desi inauntru i se intampla exact opusul. In doar o jumatate de ora am reusit sa dau cu piciorul tuturor lucrurilor enumerate anterior. Si iata-ma ajunsa din nou in punctul de plecare, plangandu-mi de mila si incercand, fara prea multe rezultate, sa il uit.
M-am uitat in ochii lui si i-am spus ca il vreau inapoi. I-am zis clar si raspicat ca il iubesc si ca nu reusesc sa fiu tipa aia calma, care sa nu fie acolo atunci cand bate din palme ori care sa se gandeasca de doua ori in cazul in care ar vrea sa ne impacam. Nu exista backspace in timpul vorbirii, din pacate. Pf, daca ar fi existat probabil ca l-as fi folosit astazi iar si iar si iar si iar. Data de astazi trebuie neaparat incercuita in calendar si scrisa sub ea “ziua prostiei”. Va ramane in istorie, asta este clar! Credeam ca se va impaca cu mine daca ma va vedea disperata? In ce univers? Si mai ales, cum naiba de mi-am permis sa vorbesc precum o moara stricata despre sentimentele mele, cele pe care am tot incercat sa le neg in ultima perioada? Puteam sa aleg orice persoana pentru a face asta. Dar nu, a trebuit sa il aleg tocmai pe el. Altfel unde ar fi fost farmecul?
Astazi ma urasc. Astazi am fost o idioata.
Petit Beure 