Idiotul May 10, 2011

Fetele sunt idioate uneori. Dar rau de tot. Se ofera pe tava unuia care nu merita, dar fac pe inabordabilele in fata altuia care ar merita un cu totul alt comportament. Sub pretextul “m-a ranit idiotul ala acum 4 luni, cu asta o sa fiu altfel, o sa vada el o cu totul alta persoana”, aratam putine, ne implicam spre zero si ne transformam, usor usor, in idiotul ala de acum 4 luni, care nu dadea doi bani pe noi. Iar daca relatia cu noul iubit se termina, e desigur din cauza aceluiasi idiot. Ca el ne-a transformat in stanci si ne-a invatat ca dragostea oricum se termina candva. Ca tu ai grabit procesul considerabil, asta nu se mai pune!
“Astazi era sa ma calce masina. Nu din vina mea, caci rosul este o culoare in tendinte, ci din cauza idiotului, ca mi-am amintit cum ne plimbam noi pe strada respectiva, fericiti, promitandu-ne marea cu sarea. Are de gand sa iasa vreodata din viata mea? Cate lucruri rele voi mai pati din cauza lui? Nu e suficient?”
Poate ca aici se face diferenta dintre o fata si o femeie.

(Postul asta vine ca un fel de concluzie pentru toate discutiile “fascinante” pe care le-am auzit in ultima saptamana in metrou. Cum se termina ploaia asta idioata, cum merg pe jos. Nu de alta, dar o sa fiu cea careia i-a explodat capul in drum catre facultate.)

Vrum, vrum April 1, 2011

Tin minte ca asteptam ziua de 1 aprilie cu o nerabdare ciudata. Nu stiu de ce, dar ma amuzam teribil incercand sa ii pacalesc pe aceia din jur si dibuind cu destul de multa maiestrie “capcanele” lor. Astazi am realizat ca pot cu usurinta sa notez ziua aceasta pe lista de “lucruri care candva imi faceau placere si imi aduceau un zambet imens pe chip” (cred ca ar trebui sa ii ofer un titlu mai scurt si mai atractiv).

In metrou ma uitam la un pusti, care nu cred ca avea mai mult de 8 ani. Se juca cu o masinuta, vorbea cu ea, concepea scenarii in care soferul acesteia avea nevoie de ajutoare. Cateva statii bune nu am facut altceva decat sa zambesc in directia lui. Si cum il priveam fascinata, am avut revelatia ca noi nu crestem, ci descrestem. Cum putem spune ca acum ne este mai bine? Ne-am pierdut increderea in atat de multe concepte, ne-am pus bariere, visam mai rar si nu traim in prezent. Lucrurile mici deja nu ne mai incanta, responsabilitatea nu e un lucru tocmai relaxant si simpatic, iar problemele par a se intensifica pe masura ce inaintam in varsta. Ma simt goala pe dinauntru. Parca nimic nu ma mai bucura si nu mai merita sa primeasca increderea mea. In timp ce eu ma golesc, lista mea se umple pe zi ce trece. Din pacate, am crescut. Adica am descrescut.