Eu da. Tu? January 23, 2011

Nu pot sa nu ma gandesc la viitor si sa nu imi fie teama. Ma intreb daca voi cunoaste pe cineva alaturi de care sa ma simt atat de bine, atat de eu? Voi reusi sa ma implic din nou intr-o relatie, in modul in care am facut-o, stiind ca exista posibilitatea sa ma doara din nou? Voi iubi pe cineva atat de tare incat sa ii pun binele lui inaintea binelui meu? Dar el? Ma voi deschide din nou in fata altcuiva, imi va stii el toate secretele, se va obisnui cu obiceiurile mele copilaresti si ma va face sa ma simt ca si cand as conta enorm in balanta vietii lui? Mi-e groaza ca raspunsul general va fi nu. Si stii ce? Nu vreau sa raman prinsa in trecut, dar e al naibii de dificil sa tii mereu capul sus si sa speri intr-o perioada mai buna, cand norii negri par a-si fi construit un adapost in tine.
Tu iti faci griji de genul asta? Seara, cand esti aproape sa adormi, te gandesti la mine si la faptul ca a mai trecut o zi in care nu ne-am mai vorbit? Te intrebi cum mai sunt, daca ma mai doare ori daca imi este greu?
Eu fac toate astea. Si nu doar inainte sa adorm. Imi lipsesti, insa nu am cum sa iti spun asta. Poate ca nu ar trebui sa mergem miercuri la film, din moment ce nu am de gand sa iti spun ca daca ma vrei inapoi, eu nu am nicio obiectie. Nu! Trebuie sa imi pun frumos masca, sa zambesc si sa iti spun cat de bine ma simt, ce perioada frumoasa am avut si cat de putine ganduri te-au inclus. Declar ziua de miercuri ziua minciunii.