Nu.
Nu stiu daca sunt de vina exemplele din jurul meu. Pe cine pacalesc eu? Sigur ele sunt de vina. Mi se intampla tot mai des sa ma uit fie la ai mei, fie la altii, si sa mi se faca mila. Iar in acele secunde imi alung din minte dorinta de a purta o rochie alba si de a jura in fata lui Dumnezeu iubire vesnica pentru acela din dreapta mea. Treaba asta nu trebuie sa vina ca un soc pentru nimeni: nu cred in conceptul de “pentru totdeauna”, asta pentru ca oamenii se schimba, iar alaturi de ei si sentimentele pe care le poarta fata de o anumita persoana. Mi se pare ipocrit sa promiti marea cu sarea in fata altarului, cand nici macar nu stii la ce sa te astepti de la viata, ci doar ti-ai confectionat imaginea perfecta a ceea ce va urma.
Dar hai sa spunem ca dragostea este puternica si ca tu decizi sa intorci privirea de la aceia care divorteaza sau care se complac intr-o relatie, doar pentru ca este lunga! De ce ai nevoie de un act si de o verigheta pentru a te simti complet(a)? Nu stiu de ce ideea de “casatorie” este atat de adanc impregnata in constiinta omului de zi cu zi. El e sigur ca asta este mersul firesc al lucrurilor: relatie, casatorie, copil, imbatranit impreuna si crescut nepoti. Noroc ca exista filmele proaste care sa alimenteze credinta cu pricina, altfel nu stiu ce ne-am face cu oamenii ca mine, convinsi ca se poate sari cu usurinta peste etapa “casatorie”! Sau exista un regulament in acest sens, care sa interzica cresterea unui copil fara o dovada palpabila a iubirii dintre un el si o ea? (more…)
Petit Beure 