Nu pot March 26, 2011

Nu pot sa inteleg cum poate un singur om sa te faca sa treci dintr-o stare in alta, la o distanta de doar cateva ore, poate chiar zeci de minute.
Nu pot sa inteleg de ce nu imi fute cineva un pumn in fata atunci cand ma suna el si accept sa iesim.
Nu pot sa inteleg de ce am ajuns sa ma tem de cei patru pereti din camera mea. Candva, stateam in pat si visam cu ochii deschisi. La mine si la el. Acum imi repet in minte ca voi adormi in secunda doi si ca nu voi mai fi nevoita sa raman din nou singura cu mine si cu amintirile alea care inca dor ca naiba.
Nu pot sa inteleg cum pot sa fiu bine, iar in secunda doi sa nu mai fiu.
Nu pot sa inteleg de ce tot in bratele lui ma simt protejata si in siguranta, ferita de ganduri, de probleme, de oameni.
Nu pot sa inteleg de ce ma mai chinui. Uneori trebuie sa ne luam “la revedere” de la aceia la care tinem atat de tare, dar care pur si simplu ne sufoca, ne fac rau din punct de vedere emotional. Iar V este unul dintre aceia.
Nu pot sa inteleg fenomenul asta de “vindecare” prin care se presupune ca trec acum. Se termina undeva? Sau ma amagesc cumplit crezand ca timpul va trece si eu voi fi din nou bine?
Nu pot sa inteleg de ce nu am putut fi eu exceptia aia de la regula. Mi s-a spus ca nimic nu este vesnic si ca dragostea este tocmai aceea care mereu respecta treaba asta. M-am incapatanat, m-am batut cu pumnul in piept si le-am spus celor din jur ca eu nu o sa patesc asta. Mda, mai bine taceam.