Sunt slaba. La propriu si la figurat. Iar daca de prima sunt oarecum mandra (mananc mult de tot, dar nu se vede absolut deloc), de cea de-a doua nu prea. Ma uit in oglinda si nu ma recunosc sub nicio forma. Mi-a pierit pana si ultimul strop de ambitie, iar tot ce fac este sa ma complac intr-o situatie care ma atrage in mijlocul ei iar si iar. Sunt pe cale sa daram tot ceea ce am construit in ultimul timp. Si totusi, in loc sa fug in partea opusa, sa nu ma uit nicio clipa in spate, eu merg linistita catre locul cu pricina. Ii vad pe cei din jur cum incearca sa se salveze. Ii admir, dar imi vad de drum in continuare. Eu nu sunt la fel de puternica.
Nu am dreptul sa arat cu degetul. Ma aflu in situatia asta doar datorita mie. Tot eu sunt aceea capabila sa ies din ea. Dar cred, in prostia mea, ca nici nu vreau sa fac asta. Altfel as reactiona cumva, as da din maini, i-as asculta pe cei care fug. Am intalnire cu realitatea. Stiu ca am sa fiu lovita iar de ea. Inchei postul, ma incalt, imi iau ochelarii de cal si geanta si am fugit. Catre ea. Poate de data asta nu o sa mai doara atat de tare.
Pe cine incerc eu sa pacalesc aici? Iar o sa ma usture.
Petit Beure 