Confesiune #68 June 3, 2011

Am spus ca inchid capitolul A, dar iata-ma acum visand cu ochii larg deschisi la vara si la locurile in care as vrea sa merg alaturi de el. Nu stiu cum a reusit tipul asta sa se bage sub pielea mea in doar cateva saptamani, cert este ca a inceput sa imi devina drag de tot. Il redeschid, asadar, incerc sa ma adaptez din mers si sa las, putin cate putin, zidul pe care l-am ridicat cu mult efort din ianuarie. Inchid ochii si inspir adanc. Imi repet ca nu mai trebuie sa imi fac planuri, ca nu am nici cea mai mica idee ce se va intampla cu mine si cu viata mea. Si totusi nu pot sa nu zambesc atunci cand ma gandesc la cat de departe sunt acum din punct de vedere emotional. Sau atunci cand ma gandesc la A.

Daaaaamn, boy!

Ce vreau? February 7, 2011

Vreau sa mi se demonstreze ca nu toti oamenii pleaca intr-un anumit moment. Trebuie sa existe exceptia de la regula, persoana care sa vrea sa stea in viata ta atunci cand lucrurile o iau razna. Mai ales atunci.
Mi se spune ca merit sa mi se intample lucruri bune in viata. As vrea sa cred asta.
Vreau sa iubesc din nou. Si de data asta fara sa ma aleg drept recompensa cu o inima franta in o mie de bucati si cu dorinta de a-mi cumpara pisici la batranete.
Vreau sa detin Starbucks-ul. Ori ceva similar. Sa pot sa beau cafea buna oricand imi doresc. Un pic ironica treaba asta, avand in vedere faptul ca pana mai acum sase luni nu ma atinsesem de asa ceva.
Vreau sa cred iar in promisiuni mari si frumoase. Stiu ca naivitatea nu poate fi recuperata, insa merita sa visez.
Vreau sa vizitez lumea. Disneyland-ul trebuie neaparat explorat din nou!
Vreau sa existe karma. “What goes around, comes around” sa nu fie doar un hit de-al lui Justin Timberlake. Nu!
Vreau sa fiu o mama la fel de buna cum este a mea. Chiar daca as fi pe jumatate, tot voi reusi sa cresc doi copii exceptionali.
Vreau sa fiu capabila sa ma trezesc dimineata fara ca primul meu gand sa fie “lasa, ajung eu acasa si dorm!”.
Vreau sa imi dau seama ce anume imi doresc de la viitor. Sau ce isi doreste el de la mine. Deocamdata nu sunt sigura cum anume functioneaza toata treaba cu responsabilitatea si cu cariera.
Vreau sa ma vrea inapoi. Iar eu sa spun “nu”.
Pentru moment, vreau sa reusesc sa termin “Gilmore Girls” pana cand incepe facultatea.

Oh no, no, I! I will survive! January 27, 2011

Nu lasa pe maine ce poti face azi. Lasa pe poimaine, Sorina! Cui nu ii place sa invete mai mult intr-o zi, cand ar putea sa imparta frumos cursurile? E abia ianuarie (inca!!!!!), iar asta se traduce prin inceputul lui 2011. Daca este greu? Da. Daca imi doresc sa fie altfel? Da. Ce pot sa fac in acest caz? Nimic. M-am saturat sa ma uit in trecut, sa ma gandesc la ce ar fi fost daca, sa sper ca el o sa se razgandeasca subit, sa las timpul sa treaca pe langa mine. Ba chiar m-am saturat sa imi pun speranta intr-un viitor mai putin dureros. Vreau si trebuie sa ma ridic frumos de la pamant, sa ma sterg de praf si sa incep din nou sa merg. Sunt sigura ca va exista un moment in viata mea in care imi voi reaminti de perioada asta si voi zambi in sinea mea, spunandu-mi ca obisnuiam sa fiu naiva. Sigur asa va fi! De obicei, oamenii asa patesc, iar eu nu o sa fiu exceptia de la regula! Nu, nu!
Mai am doua examene, incepe o vacanta de care imi este putin teama, insa o sa incerc pe cat posibil sa nu ma mai reintorc in trecut decat de foarte putine ori, in momente rare. E timpul sa imi fac noi amintiri si sa imi continui frumos existenta pe Terra. Pana la urma, am 19 ani si o gramada de oportunitati in viata.

Poate ca sunt eu naiva, dar nici chiar asa!