Am terminat primul an de facultate. Ura si la gara! Dintr-un motiv sau altul, putin imi pasa. Stiu ca va urma un al doilea an, ba chiar si un al treilea. Asadar, ce rost are sa scriu cateva randuri pline de regret? Am timp pentru ele. Le las, poate pentru prima data, sa ma astepte. Le intorc spatele, asta pentru ca pot si pentru ca vreau. Oricum, facultatea m-a lasat, momentan, putin rece. As alege liceul cu ochii inchisi.
Am zile si zile. Fie sunt bine, zambesc si cred cu tarie ca viitorul imi apartine, fie sunt in cealalta extrema, in care ma imaginez singura la 30 de ani, avand o colectie de caini si inca traind din banii parintilor. Fie vreau iar sa retraiesc anumite momente din trecut, fie imi doresc sa am un buton de “fast forward”. Sunt oricum, numai simpatica nu. Oricum, am decis sa sterg cuvantul “plan” din vocabularul meu. Daca este ceva ce am invatat, este ca viata face ea ce face si iti da un sut zdravan in fund, lasandu-te pe tine si pe planurile tale la pamant. Nu stiu cum si unde o sa fiu peste un an. Daca e sa luam cel mai negru scenariu, nici macar nu stiu daca o sa mai fiu. Renunt, asadar, la a mai visa cai verzi pe pereti.
Sunt schimbata. In bine? In rau? Nu imi pasa? Stiu doar ca a mai trecut un an, iar singura mea “victorie” a fost aceea de a trece peste deceptia suferita in ianuarie. Si, fie ca imi place sau nu, trebuie sa imi stabilesc niste obiective, caci viata iti impune un astfel de comportament. Trebuie sa fac X lucru si Y chestie. Pe scurt, trebuie sa esuez si sa invat din greseli. Ma simt exact ca un copil de 3 ani. Vreau sa ma asez in fund si sa urlu, dar nu pot.
Asadar, infrunt viata, in timp ce caut prin buzunarul blugului o batista alba.
Petit Beure 