Loading May 15, 2011

Imi plac presupusele zile plictisitoare, asta pentru ca tocmai ele au cele mai mari sanse sa devina interesante si memorabile. Nu se ia in considerare neasteptatul, acel mic ingredient care ar trebui sa existe in fiecare reteta a vietii. Ce-i drept, poate fi de doua feluri, bun si rau, dar astazi vreau sa vorbesc despre primul. Mi se pare mie sau vad un strop de uimire pe chipul acelora care au gasit, vreme de cateva luni bune, doar posturi depresive pe aici? 🙂

Ne place sa ne planificam ziua, saptamana, viata. Oare de cate ori ne-a fost respectat scenariul? De prea putine, altfel nu am generaliza si nu am ajunge la concluzii cu implicatii negative atunci cand ne referim la conceptul de “viata”. Simpatic mi se pare modul in care continuam, involuntar, sa facem exact acelasi lucru. Trebuie sa se intample, o data si o data, ceva ce ne-am proiectat, nu? Cand esti la pamant, nu vezi decat pietre si gropi. De aici si sentimentul ala sfasietor, care are grija sa iti cuprinda fiecare compartiment al vietii.
Toti avem nevoie de o zi in care sa oprim alarma, sa vrem sa dormim in continuare, dar sa primim o veste frumoasa, care sa ne faca sa zambim. Sau de una in care sa ajungi pe stadion, desi initial ai fi crezut ca la ora cu pricina te-ai fi aflat in patul din camera ta, sub o patura calduroasa si dormind.
Simt ca a venit vara. Nu datorita temperaturilor ridicate, ci sentimentului de caldura care a navalit in sufletul meu.

Ah, v-am mai spus cat ador zilele pe care le presupui a fi plictisitoare, dar care se intorc la 180 de grade in doar cateva secunde?

Texte April 20, 2011

Luni, la unul dintre cursurile mirificei mele facultati, a fost abordata urmatoarea tema: este dragostea un sentiment care castiga batalia cu timpul ori la o anumita varsta, dupa ani buni de convietuire cu un altul, plictiseala ia locul ei? In momentul in care cei din jur au inceput sa isi dea cu parerea, m-am crucit. Eram inconjurata de oameni de 20 de ani care spuneau prostii mai mari decat Casa Poporului. Daca aveau ceva in comun, era ca se bateau cu pumnul in piept si ca nu acceptau o alta imagine decat aceea desenata de ei. Nu stiu unde, probabil in golul din capul lor.

Unii spuneau ca din moment ce respectivii au jurat in fata lui Dumnezeu ca voi fi impreuna pana cand moartea ii va desparti, trebuie sa se tina de cuvant si sa ramana naibii in relatia cu pricina. Cu plictiseala, fara plictiseala. Important este sa mearga inainte. Mi-am spus in gand ca le compatimesc pe acelea care le vor fi candva sotii. Odata ajunse acolo, nu au nicio cale de salvare.
Altii spuneau ca dragostea invinge totul si ca nu exista problema fara rezolvare. Asta m-a lovit in plin.