Trecut. Prezent. Viitor April 3, 2011

Este imposibil sa traiesti doar in prezent. Oriunde intorci capul esti lovit de clisee care te indeamna sa traiesti clipa, sa lasi in spate trecutul si sa incetezi sa te mai gandesti la viitor, ca oricum nu ai de unde sa stii unde te vei afla intr-un anumit moment al vietii tale. Da, sigur. Suntem in asa fel construiti incat atunci cand privim un anumit obiect, alte o suta de imagini ne vin in minte. Cu sau fara legatura cu obiectul, ca doar suntem renumiti si pentru faptul ca sarim de la un lucru la altul in doar cateva secunde. Ca sa nu mai vorbesc de momentele in care incepem sa ne punem marea intrebare: “Cum ar fi fost daca…”.
Trecem de cealalta parte a baricadei, la viitor. Cum ai putea sa iti planifici vacantele si intalnirile, schita telurile si gandi rational, daca nu vizitandu-l? Luam in considerare consecintele? Luam. Ale cui sunt ele? Ale viitorului.
Nu traim niciodata doar in prezent. Si atunci cand o facem, petrecem prea putin timp acolo. Clipim si gata. S-a dus momentul. Nu e nimic, o sa ne amintim de el mai tarziu, cand facem o vizita trecutului.

Eu profesoara. Eu profesoara? February 18, 2011

In timp ce majoritatea prietenilor mei nu aveau nici cea mai mica idee in legatura cu ceea ce isi doresc de la viata, eu deja ma imaginam terminand facultatea si angajandu-ma in invatamant. Da, locul ala in care oamenii sunt platiti putin si abia daca indraznesc sa viseze sa se mute din casa parintilor :)!
“Ce vrei sa te faci atunci cand o sa fii mare?”
“Profesoara!”
Acesta era dialogul standard. Insa incep sa ma gandesc serios ca nu sunt facuta pentru meseria asta, ca nu sunt absolut deloc pregatita sa ma aflu de partea cealalta a catedrei, sa vad atatia ochi atintiti asupra mea, sa ma stiu judecata de un grup enorm de copii. Tin minte ca in liceu veneau studenti aflati in anul III, care faceau practica la pedagogie. Ii ignoram complet, iar atunci cand nu ii tratam cu indiferenta, ne placea teribil de tare sa ne hlizim din pricina stangaciei lor. Atunci cand ma uit in trecut am senzatia ca eram tare inconstienta. Ba nu, stergeti aia. Nu este o senzatie, ci adevarul.
“Ce vrei sa te faci atunci cand o sa fii mare?”
“Nu am nici cea mai mica idee!”
Astfel va suna dialogul de acum inainte. Super! Acum sunt si eu una dintre aceia care nu au nici cea mai mica ce doresc de la viata. Am inceput sa imi pun intrebari existentiale. Cine sunt eu?

Ce vreau? February 7, 2011

Vreau sa mi se demonstreze ca nu toti oamenii pleaca intr-un anumit moment. Trebuie sa existe exceptia de la regula, persoana care sa vrea sa stea in viata ta atunci cand lucrurile o iau razna. Mai ales atunci.
Mi se spune ca merit sa mi se intample lucruri bune in viata. As vrea sa cred asta.
Vreau sa iubesc din nou. Si de data asta fara sa ma aleg drept recompensa cu o inima franta in o mie de bucati si cu dorinta de a-mi cumpara pisici la batranete.
Vreau sa detin Starbucks-ul. Ori ceva similar. Sa pot sa beau cafea buna oricand imi doresc. Un pic ironica treaba asta, avand in vedere faptul ca pana mai acum sase luni nu ma atinsesem de asa ceva.
Vreau sa cred iar in promisiuni mari si frumoase. Stiu ca naivitatea nu poate fi recuperata, insa merita sa visez.
Vreau sa vizitez lumea. Disneyland-ul trebuie neaparat explorat din nou!
Vreau sa existe karma. “What goes around, comes around” sa nu fie doar un hit de-al lui Justin Timberlake. Nu!
Vreau sa fiu o mama la fel de buna cum este a mea. Chiar daca as fi pe jumatate, tot voi reusi sa cresc doi copii exceptionali.
Vreau sa fiu capabila sa ma trezesc dimineata fara ca primul meu gand sa fie “lasa, ajung eu acasa si dorm!”.
Vreau sa imi dau seama ce anume imi doresc de la viitor. Sau ce isi doreste el de la mine. Deocamdata nu sunt sigura cum anume functioneaza toata treaba cu responsabilitatea si cu cariera.
Vreau sa ma vrea inapoi. Iar eu sa spun “nu”.
Pentru moment, vreau sa reusesc sa termin “Gilmore Girls” pana cand incepe facultatea.

Oh no, no, I! I will survive! January 27, 2011

Nu lasa pe maine ce poti face azi. Lasa pe poimaine, Sorina! Cui nu ii place sa invete mai mult intr-o zi, cand ar putea sa imparta frumos cursurile? E abia ianuarie (inca!!!!!), iar asta se traduce prin inceputul lui 2011. Daca este greu? Da. Daca imi doresc sa fie altfel? Da. Ce pot sa fac in acest caz? Nimic. M-am saturat sa ma uit in trecut, sa ma gandesc la ce ar fi fost daca, sa sper ca el o sa se razgandeasca subit, sa las timpul sa treaca pe langa mine. Ba chiar m-am saturat sa imi pun speranta intr-un viitor mai putin dureros. Vreau si trebuie sa ma ridic frumos de la pamant, sa ma sterg de praf si sa incep din nou sa merg. Sunt sigura ca va exista un moment in viata mea in care imi voi reaminti de perioada asta si voi zambi in sinea mea, spunandu-mi ca obisnuiam sa fiu naiva. Sigur asa va fi! De obicei, oamenii asa patesc, iar eu nu o sa fiu exceptia de la regula! Nu, nu!
Mai am doua examene, incepe o vacanta de care imi este putin teama, insa o sa incerc pe cat posibil sa nu ma mai reintorc in trecut decat de foarte putine ori, in momente rare. E timpul sa imi fac noi amintiri si sa imi continui frumos existenta pe Terra. Pana la urma, am 19 ani si o gramada de oportunitati in viata.

Poate ca sunt eu naiva, dar nici chiar asa!

Eu da. Tu? January 23, 2011

Nu pot sa nu ma gandesc la viitor si sa nu imi fie teama. Ma intreb daca voi cunoaste pe cineva alaturi de care sa ma simt atat de bine, atat de eu? Voi reusi sa ma implic din nou intr-o relatie, in modul in care am facut-o, stiind ca exista posibilitatea sa ma doara din nou? Voi iubi pe cineva atat de tare incat sa ii pun binele lui inaintea binelui meu? Dar el? Ma voi deschide din nou in fata altcuiva, imi va stii el toate secretele, se va obisnui cu obiceiurile mele copilaresti si ma va face sa ma simt ca si cand as conta enorm in balanta vietii lui? Mi-e groaza ca raspunsul general va fi nu. Si stii ce? Nu vreau sa raman prinsa in trecut, dar e al naibii de dificil sa tii mereu capul sus si sa speri intr-o perioada mai buna, cand norii negri par a-si fi construit un adapost in tine.
Tu iti faci griji de genul asta? Seara, cand esti aproape sa adormi, te gandesti la mine si la faptul ca a mai trecut o zi in care nu ne-am mai vorbit? Te intrebi cum mai sunt, daca ma mai doare ori daca imi este greu?
Eu fac toate astea. Si nu doar inainte sa adorm. Imi lipsesti, insa nu am cum sa iti spun asta. Poate ca nu ar trebui sa mergem miercuri la film, din moment ce nu am de gand sa iti spun ca daca ma vrei inapoi, eu nu am nicio obiectie. Nu! Trebuie sa imi pun frumos masca, sa zambesc si sa iti spun cat de bine ma simt, ce perioada frumoasa am avut si cat de putine ganduri te-au inclus. Declar ziua de miercuri ziua minciunii.

21.01.2011 January 21, 2011

“We spend our whole lives worrying about the future, planning for the future, trying to predict the future, as if figuring it out will cushion the blow. But the future is always changing. The future is the home of our deepest fears and wildest hopes. But one thing is certain when it finally reveals itself. The future is never the way we imagined it.”

[Grey’s Anatomy]