Confesiune #70 June 27, 2011

Mi se face pofta de bere, motiv pentru care vor exista nopti ca cea de ieri, in care te voi suna si iti voi spune sa cobori, ca vreau sa savuram una impreuna.
Imi place fotbalul si o sa stiu mereu ce antrenor a semnat cu X echipa sau scorul final al meciului de aseara. Nu e ciudat. Chiar daca sunt fata, pot sa fiu pasionata de asa ceva.
Nu imi plac cliseele. Asadar, prin extensie, nu imi plac gesturile romantice absurde. Nu vreau buchete imense de flori, nici ursuleti de plus. Surprinde-ma, altfel ma vei vedea dandu-mi ochii peste cap.
Par timida la inceput. Nu sunt. Doar lasa-ma sa ma obisnuiesc cu tine.
Ma inrosesc. Mai precis, devin subit grena atunci cand ma iei in brate sau cand decizi sa faci o calatorie in ochii mei. Nu ma ajuti daca scoti treaba asta in evidenta.
Mananc. Mult. La orice ora. Nu pomeni un nume de mancare, caci ma voi gandi constant la el si mi-l voi cumpara cu prima ocazie.
Sunt geloasa pe fosta ta prietena. Nu ascund asta, pentru ca as fi ipocrita si as crea un antecedent. De ce sa ma ascund dupa deget si sa ma prefac ca sunt complet de acord cu comportamentul ei fata de tine?

Nedefinit

Am terminat primul an de facultate. Ura si la gara! Dintr-un motiv sau altul, putin imi pasa. Stiu ca va urma un al doilea an, ba chiar si un al treilea. Asadar, ce rost are sa scriu cateva randuri pline de regret? Am timp pentru ele. Le las, poate pentru prima data, sa ma astepte. Le intorc spatele, asta pentru ca pot si pentru ca vreau. Oricum, facultatea m-a lasat, momentan, putin rece. As alege liceul cu ochii inchisi.
Am zile si zile. Fie sunt bine, zambesc si cred cu tarie ca viitorul imi apartine, fie sunt in cealalta extrema, in care ma imaginez singura la 30 de ani, avand o colectie de caini si inca traind din banii parintilor. Fie vreau iar sa retraiesc anumite momente din trecut, fie imi doresc sa am un buton de “fast forward”. Sunt oricum, numai simpatica nu. Oricum, am decis sa sterg cuvantul “plan” din vocabularul meu. Daca este ceva ce am invatat, este ca viata face ea ce face si iti da un sut zdravan in fund, lasandu-te pe tine si pe planurile tale la pamant. Nu stiu cum si unde o sa fiu peste un an. Daca e sa luam cel mai negru scenariu, nici macar nu stiu daca o sa mai fiu. Renunt, asadar, la a mai visa cai verzi pe pereti.
Sunt schimbata. In bine? In rau? Nu imi pasa? Stiu doar ca a mai trecut un an, iar singura mea “victorie” a fost aceea de a trece peste deceptia suferita in ianuarie. Si, fie ca imi place sau nu, trebuie sa imi stabilesc niste obiective, caci viata iti impune un astfel de comportament. Trebuie sa fac X lucru si Y chestie. Pe scurt, trebuie sa esuez si sa invat din greseli. Ma simt exact ca un copil de 3 ani. Vreau sa ma asez in fund si sa urlu, dar nu pot.

Asadar, infrunt viata, in timp ce caut prin buzunarul blugului o batista alba.