Plec. In Vama. Cu cortul. Sper, ca dupa o saptamana intreaga petrecuta in aer liber, sa nu imi doresc sa ma intorc alergand spre casa (asta ar fi un fel de culme a disperarii pentru mine, avand in vedere ca eu nu pot sa alerg mai mult de 10 metri fara sa obosesc groaznic de tare si sa am nevoie de cel putin 10 minute pentru a-mi regla respiratia). O sa fie o experienta interesanta. Cel putin. Imaginati-va ca eu sunt genul ala de persoana care atunci cand pleaca in vacanta, pe langa tonele de bagaje pe care le aduce cu sine, mai stramba si din nas daca baia iti permite sa faci 4 lucruri deodata. Am vaga senzatie ca o sa duc dorul unei astfel de bai. Dar nu vreau sa imi mai pese. Ma duc cu oamenii pe care ii iubesc si alaturi de care stiu ca nu am cum sa nu rad din toata inima. Cort? Tantari? Dus comun? Trezit la cel mai mic zgomot? Detalii. Privesc imaginea de ansamblu si ma asteapta o saptamana plina de cine trebuie. Asadar, daca vedeti la mare o tipa in ochii careia se citeste un pic de disperare (dar un pic de tot), sa stiti ca eu sunt aceea.
Dupa Vama, revin aici, activa. Am facut o pauza, caci devenisem mult prea pesimista si, desi nu sunt eu tocmai omul cel mai optimist din lume, prea o dadusem in cealalta extrema, de parca ar fi existat doar alb si negru. Atat si nimic mai mult. Nu sunt multe de spus. Relatia cu A se duce la mama naibii pe masura ce trece timpul, dar nu imi pasa. (more…)
Petit Beure 