Unii cred ca experienta anterioara, statutul sau varsta constituie un argument valid pentru a-si da cu parerea in orice domeniu, insa in special in cel etichetat drept “viata altora”. De aproape doua luni, mi se doreste binele si, drept urmare, sunt sfatuita si din stanga si din dreapta. Toti stiu cum ar trebui sa ma comport, la ce gesturi ar trebui sa ma limitez, cat anume sa ma implic, ce distanta ar trebui sa pastrez. Toti, dar absolut toti, se pricep de minune la a-mi conduce viata, ca au vazut ei ce repede pot sa ajung in fund si plangand. Nu am cerut niciodata sfatul nimanui. Exceptie o face F, care imi stie toate temerile si, in consecinta, toate problemele. Ceilalti isi racesc gura si isi dau cu presupusul.
“Dar vad ca astazi nu vorbesti foarte mult. Te-ai certat cu A?”
“Pana la urma se duce cu aia la mare? Pf, e clar!”
“Tu te-ai intalnit ieri cu V pentru ca inca mai ai sentimente pentru el, nu e asa?”
“Lasa, ca stiu eu ca o sa te impaci cu V. Unii oameni sunt pur si simplu facuti sa fie impreuna, iar voi doi faceti parte din categoria aia. Zau daca pot sa mi te imaginez cu un altul mai potrivit!”
Bai, si am tot dat din cap in ultimele luni, ca am zis ca poate se prind si ei ca nu dau doi bani pe sfaturile lor. Dar observ ca lumea confunda bunul-simt cu orice altceva in afara de el. (more…)
Petit Beure 